Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Dr. Adrian Marinescu a explicat în ce condiţii doza booster ar putea deveni necesară în fiecare iarnă

Dr. Adrian Marinescu a explicat în ce condiţii doza booster ar putea deveni necesară în fiecare iarnă

Adrian Marinescu, director medical Institutul "Matei Balş", a explicat în ce condiţii dozele booster de vaccin anti COVID-19 ar putea deveni necesare în fiecare iarnă şi în România, mai ales că multe ţări se confruntă deja cu valul 5 al pandemiei.

Dr. Adrian Marinescu a explicat în ce condiţii doza booster ar putea deveni necesară în fiecare iarnă
Sursa foto: Antena 3
de Claudia Popovici    |    19 Noi 2021   •   17:20

Dozele booster de vaccin anti Covid-19 ar putea deveni necesare în fiecare iarnă. Șeful serviciului de sănătate din Anglia se pregătește deja pentru scenariul în care anual, toţi oamenii, indiferent de vârstă, să facă rapelul. Adică la fel cum se întâmplă în cazul vaccinului antigripal.

Adrian Marinescu, director medical Institutul "Matei Balş", a explicat în ce condiţii acest scenariu ar putea deveni valabil şi în România.

„Ar putea fi o variantă cel puţin pentru următoarea perioadă. Oricum, trebuie să aducem aminte că familia de coronavirus este mare şi dintotdeauna conviețuiește cu noi. SARS-CoV-2 este doar un membru din această familie. Până la urmă, dacă reușim să fim în acel punct de conviețuire cu virusul şi viaţa noastră să se desfășoare normal şi pentru acest lucru ne trebuie un vaccin ca să ne asigure protecţia este ceva ce noi toţi ne-am dori", a spus medicul Adrian Marinescu.

Întrebat când ar putea deveni realitate acest lucru, mai ales că mai multe ţări se confruntă deja cu valul 5, care în România este așteptat în luna februarie 2022, medicul Adrian Marinescu a precizat:

„Dozele booster se folosesc şi în momentul de faţă. În momentul în care vorbim de un virus SARS-CoV-2 care este lângă noi, de doi ani. Este clar că deja suntem în momentul în care facem booster. Faptul că acesta se va face în fiecare iarnă sau mai devreme, rămâne de văzut. Să sperăm că valul 5 va însemna un număr de infecții, în mare parte, uşoare pentru că până în februarie avem timp să ne creștem protecţia prin vaccinare", a spus medicul Adrian Marinescu la Antena 3. 

×
Subiecte în articol: Adrian Marinescu doza booster
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close