Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Institutul Socola a organizat un hub de promovare a sănătăţii mintale

Institutul Socola a organizat un hub de promovare a sănătăţii mintale

Există o legătură clară de cauzalitate între consumatorul de droguri şi agresivitate. Ofiţerii antidrog sunt preocupaţi permanent de natura drogurilor consumate şi de efectul lor asupra sistemului nervos.

de Redacția Antena 3 CNN    |    08 Oct 2023   •   11:17

Nevoia exacerbată de bani a consumatorilor duce, fără îndoială, la violenţă. În ultimul an, emiterea ordinelor de protecţie pentru părinţii bătuţi de copii a crescut de la câteva zeci la câteva mii.

Acestea sunt datele prezentate în cadrul conferinţei Agresivitatea - o dimensiune a societăţii româneşti contemporane, organizată de Institutul de Psihiatrie Socola - Iaşi.

"Unul dintre principalele motive pentru care tinerii consumă droguri este presiunea grupului. Şi atunci vorbim aici de bullying şi de agresivitate în două exemple şi anume: dacă consumi droguri eşti cu noi şi atunci nu mai ai parte de bullying, în schimb dacă nu consumi droguri nu mai eşti parte din grupul nostru. Însă, poate să vină şi reversul medaliei. În momentul în care ai consumat droguri, poţi să fii stigmatizat de cealaltă parte a societăţii. Ca atare, după cum bine vedeţi, există o foarte strânsă legătură între agresivitate şi consumul de droguri", a declarat Marius Manea, şef Antidrog Iaşi.

"Cred cu toată convingerea că această conferinţă şi-a atins scopul. Scopul nostru era de a fixa o ramă, un cadru din care să extragem mai târziu teme pe care să le discutăm strict cu acele instituţii ale statului care au responsabilităţi în domeniul respectiv", a precizat Cristina Dobre, manager Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi.

×
Subiecte în articol: Institutul de Psihiatrie Socola
Parteneri
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Avertizare meteo imediată
x close