Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Medicul Simin Florescu : "Am ajuns din eroi, criminali. E dureros, dar vom face în continuare ce avem de făcut"

Medicul Simin Florescu : "Am ajuns din eroi, criminali. E dureros, dar vom face în continuare ce avem de făcut"

Directorul Spitalului Victor Babeș din Bucureşti, dr. Simin Florescu, spune că e dureros să audă cum medicii sunt catalogați drept criminali. În acest context, el a povestit cazurile tragice din spitale, când o familie întreagă ajunge cu COVID-19 și nu pleacă toți acasă, din cauza formelor grave.

Medicul Simin Florescu : "Am ajuns din eroi, criminali. E dureros, dar vom face în continuare ce avem de făcut"
de Claudia Popovici    |    30 Mar 2021   •   17:18

Medicul Simin Florescu, director la Spitalul Victor Babeș din Capitală, a spus, marți, într-o conferință de presă la Ministerul Sănătății, că în ultimele luni observă cu foarte mare durere cum apar familii întregi bolnave, iar unii fii sau fiice tocmai și-au înmormântat părintele.

„Privim cu maximă îngrijorare la ce se întâmplă în jurul nostru și în spitalul nostru. În ultimele luni observăm cu foarte mare durere cum apar familii întregi bolnave, care se îmbolnăvesc în cascadă, în care fiii și fiicele vin și ne spun că tocmai și-au îngropat părinții, care vin și ne spun <și eu sunt bolnavă și vă rog internați-mă>, la care apar ulterior și copiii. Nu e nimic tragic sau romanțat.

E o situație reală și noi trebuie să ne ocupă de toți, să avem grijă atât de starea lor fizică, cât și de problemele lor psihologice care apar în acest context”, a povestit Simin Florescu.

Medicul atrage atenția că nimeni nu poate ști dinainte ce fel de formă a bolii va avea, iar în aceste condiții, singura formă de apărare este masca.

„Privim cu foarte mare stupoare la această idee că masca ar fi o botniță sau un căluș. Masca este un mijloc de protecție. Nu este nici botniță, nici căluș, ci un mijloc de a ne proteja de o boală. Atât!”, a mai spus directorul de la „Victor Babeș”.

"Medicii sunt stupefiați de modul în care au ajuns din eroi, torționari"

„Noi suntem destul de stupefiați uitându-ne cum am ajuns din eroi, torționari, criminali, asasini. Să vedem ce o să urmeze mai departe. Pot să vă spun că deja toți colegii mei privesc doar puțin amuzați la aceste etichete”, spune medicul. Aceasta spune că oricâte etichete li se vor pune, atât ea, cât și colegii ei, vor continua să își facă meseria.

"Îți petreci toată ziua în spital, toate nopțile, în gărzi, și apoi să fii etichetat ca și criminal, psihopat, terorist"

„Dar totuși devine la un moment dat dureros să îți petreci aproape toată ziua în spital, aproape toate nopțile, în gărzi, și apoi să fii etichetat ca și criminal, psihopat, terorist. Nu facem decât să vindecăm sau să ameliorăm”, mai spune dr. Simin Florescu.

×
Subiecte în articol: Medicul Simion Florescu București
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close