Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Regizor român mort, după ce infirmierii l-au scăpat de pe targă: ”Spitalul, un laborator al morții”

Regizor român mort, după ce infirmierii l-au scăpat de pe targă: ”Spitalul, un laborator al morții”

Regizorul Octavian Fulger s-a stins din viață, după ce infirmierii Spitalului Floreasca i-ar fi fracturat coastele la mutarea din ambulanță. Nora pacientului de 70 de ani susține că acesta suferea de hemoragie digestivă, însă medicii au refuzat internarea.

Regizor român mort, după ce infirmierii l-au scăpat de pe targă: ”Spitalul, un laborator al morții”
de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Iun 2020   •   17:00

Bărbatul aflat în stare de semiconștiență a ajuns acasă cu o ambulanță, unde în cele din urmă a murit. Acuzațiile femeii nu se opresc aici.

Într-o postare, ea descrie Spitalul de Urgență Floreasca drept ”un laborator al morții”.

"Socrul meu Octavian Fulger a murit acum. I-au fracturat coastele infirmierii când l-au mutat din ambulanță.

Conducători criminali. Opriți genocidul împotriva românilor. Toți cei ce au guvernat și guvernează România, pas cu pas, clipă de clipă au produs un dezastru în Sistemul Medical. FLOREASCA- Spitalul Clinic de Urgență Aseară. Cel mai mare spital de urgență;

– oameni căzuți lângă gardul spitalului lăsați sa moara spre totala nepăsare a cadrelor medicale. Medicul de gardă se afla la 1 metru fata de cel căzut. Lipsa de empatie, încălcarea grosolana a jurământului.

-gândaci.

Libărcile se plimba în voie într-un spațiu ce se vrea curat.

-bodyguarzii mișună mai ceva decât gândacii în jurul gardului ca poate le pica un ciubuc.

-pacienții, aparținătorii etc., ținuți la gardul spitalului precum ciumații.

-secția UPU ținută intenționat goală

– socrul meu adus a doua oara cu Ambulanta, diagnostic de Hemoragie Digestivă.

Refuzata internarea, doar tratat în UPU pentru câteva ore și trimis înapoi cu ambulanta acasă în stare de semiconstiență.

Personalul de pe Ambulanță s-a codit să-l transporte înapoi la domiciliu până nu au primit ceva în buzunarele lor largi. Imperiul mafiei medicale Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, fabrica de făcut bani din suferința oamenilor. Ticăloșilor”, se arată în postarea femeii.

×
Subiecte în articol: Octavian Fulger Floreasca
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close