Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Sindicatele din Sănătate anunță proteste și strâng semnături pentru grevă generală | Revendicările cadrelor medicale

Sindicatele din Sănătate anunță proteste și strâng semnături pentru grevă generală | Revendicările cadrelor medicale

Federația "Solidaritatea Sanitară" anunță declanșarea acțiunilor de protest, primul pas fiind un miting în 8 iunie, urmând ca până la 1 iulie să fie strânse semnături pentru declanșarea grevei generale.

Sindicatele din Sănătate anunță proteste și strâng semnături pentru grevă generală | Revendicările cadrelor medicale
Sursa foto: Arhiva Antena 3 CNN
de Mia Lungu    |    17 Mai 2023   •   19:22

Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” a decis declanșarea acțiunilor de protest.

Astfel, s-a decis demararea strângerii semnăturilor pentru declanșarea grevei generale a lucrătorilor din sănătate și demisia în masă din contractele de gărzi a medicilor membri în "Solidaritatea Sanitară" începând cu data de 1 iulie 2023.

Sindicaliștii spun că va fi organizat un miting și un marș al membrilor "Solidaritatea Sanitară" în data de 8 iunie astfel: Miting în Piața Victoriei între orele 11:00-12:00, Marș între Piața Victoriei și Piața Revoluției între orele 12:00-12:30; Miting Piața Revoluției între orele 12:30-13:00; Marș Piața Revoluției - Piața Constituției între orele 13:00 -13:30; Miting Piața Constituției între orele 13-30-14:30.

Federația "Solidaritatea Sanitară" solicită acceptarea propunerilor aduse la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector, rămase în divergență și încheierea acestui contact colectiv de muncă. Acestea includ asigurarea condițiilor de muncă decente.

Citește și: Sindicaliștii din Educație anunță greva generală, după ce negocierile sindicate-Guvern au eșuat

Revendicările cadrelor medicale

Se cere aplicarea proiectului de lege a salarizării stabilit cu Ministerul Sănătății, acesta asigurând reașezarea în grila de salarizare a tuturor angajaților din sectorul public de sănătate, începând cu asistentele medicale; posibilitatea unei creșteri efective și relevante a veniturilor angajaților din sănătate (aceste creșteri salariale înseamnă de facto creșterea puterii de cumpărare a tuturor lucrătorilor din sănătate).

Se mai cere aplicarea principiilor prevăzute atât de legea în vigoare cât și de proiectul de lege a salarizării: raportarea sporurilor pentru condițiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA și muncitori sanitari; raportarea sporurilor de tură și pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal și plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază.

Alte revendicări sunt: actualizarea valorii indemnizației de hrană luând ca referință salariul minim în plată și scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor; deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate și creșterea ponderii a cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.

×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close