Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Ce este ”variola maimuței”, boala care a speriat epidemiologii din întreaga lume

Ce este ”variola maimuței”, boala care a speriat epidemiologii din întreaga lume

Marea Britanie se confruntă în prezent cu cel mai mare focar de variolă a maimuței, cu șapte cazuri cunoscute.

Ce este ”variola maimuței”, boala care a speriat epidemiologii din întreaga lume
Sursa foto: Twitter
de Alexandra Ionescu    |    17 Mai 2022   •   19:30

Agenția pentru Securitatea Sănătății din Marea Britanie (UKHSA) a anunțat luni că un grup de patru cazuri au fost raportate în Anglia și nu sunt legate de celelalte trei cazuri.

Șase dintre aceștia se află în Londra, iar unul este în nord-est, cu pacienți fie autoizolați la domiciliu, fie îngrijiți în secțiile specializate în boli infecțioase de la Guy's and St Thomas, Spitalul St Mary, Spitalul Royal Free sau Infirmeria Royal Victoria în Newcastle.

Este rar ca virusul să fie văzut în Marea Britanie și majoritatea cazurilor anterioare de aici au fost legate de călătorii în alte părți ale lumii unde este mai răspândit, în special în Africa de Vest.

Cu toate acestea, există acum dovezi că virusul se răspândește în comunitate, deoarece niciunul dintre cei mai recenti patru pacienți nu a fost legat de celelalte cazuri sau nu a călătorit recent.

Primul caz a fost identificat la Londra pe 7 mai la un pacient care se întorsese recent din Nigeria; al doilea și al treilea caz locuiau împreună la Londra și infectarea a fost anunțată o săptămână mai târziu, pe 14; iar cel mai recent lot de patru (trei la Londra și unul în nord-est) a fost dezvăluit marți.

Oficialii din domeniul sănătății nu știu cum a luat virusul cel mai recent lot de patru pacienți, dar investighează dacă acesta poate fi transmis prin contact sexual, lucru care nu a mai fost descris până acum pentru acest agent patogen.

Toate cele mai recente cazuri au fost bărbați din comunitatea LGBTQ+, iar oficialii din domeniul sănătății îndeamnă acum acest grup să fie în mod deosebit conștient de „orice erupții sau leziuni neobișnuite pe orice parte a corpului lor, în special organele genitale, și să contacteze un serviciu de sănătate sexuală dacă au îngrijorări”.

Ce este virusul ”variola maimuței”

Numele ”variola maimuței” este oarecum înșelător, deoarece este un virus care circulă cel mai adesea la mamifere mici din Africa, cum ar fi șobolanii, despre care se crede că sunt rezervorul bolii.

Cu toate acestea, poate infecta și maimuțele. Leziunile și umflăturile vizibile ale afecțiunii pe un grup afectat de primate de cercetare în 1958 au dus la acest nume.

"Variola maimuței" este o infecție virală rară care se poate răspândi la om și care face parte din aceeași familie virală cu variola, căreia i se atribuie, doar în secolul trecut, moartea a 300 până la 500 de milioane de oameni.

În 1977, variola a fost declarată complet eradicată.

Dr. Colin Brown din cadrul UKSHA a declarat că este "important de subliniat că variola maimuței nu se răspândește ușor de la om la om, iar riscul general pentru publicul larg este foarte scăzut".

Prima apariție consemnată a acestui virus în Marea Britanie a fost în 2018, iar de atunci mai multe cazuri au fost confirmate de autoritățile sanitare.

De unde provine, cum se manifestă și cum se răspândește "variola maimuței"

"Variola maimuței" a fost depistată în zonele îndepărtate ale țărilor din centrul și vestul Africii, în apropierea pădurilor tropicale.

Se poate răspândi prin contactul cu animale infectate, cum ar fi maimuțe, șobolani și veverițe, sau prin obiecte contaminate cu virus, precum așternuturile și îmbrăcămintea.

În cazul infecției la om, simptomele bolii includ febră, dureri de cap, umflături, dureri de spate, dureri de mușchi și stare generală de epuizare.

După ce febra scade, apare o iritație la nivelul pielii, care debutează mai întâi pe față și se extinde apoi pe restul corpului, mai ales pe palme și pe tălpi.

Iritația provoacă mâncărimi puternice și trece prin diferite stadii înainte de forma coajă și a se desprinde de pe piele.

În urma leziunilor rămân cicatrici.

Majoritatea cazurilor sunt ușoare, însă într-un caz din 100 de cazuri se poate ajunge la decesul bolnavului.

Vaccinul împotriva variolei poate proteja și împotriva variolei maimuțelor, dar această inoculare a fost oprită în 1971 din cauza unui nivel scăzut al bolii.

Dr. Michael Head, un expert global în sănătate de la Universitatea din Southampton, a spus că, cu asistența medicală sofisticată din Marea Britanie, „riscurile pentru publicul larg sunt extrem de scăzute”.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a adăugat că există un risc „minim” de răspândire ulterioară de la o persoană infectată din Marea Britanie, din cauza protocoalelor de urmărire a contactelor și de izolare.

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close