Bolnavii din Teleorman puşi să plătească analizele - teoretic - gratuite îşi pot cere banii înapoi. O spune şeful Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, care promite şi sancţiuni la spitalul din Alexandria.
Deşi investigaţiile ar trebui să fie gratuite, brancardierii duc pacientul cu targa la clinica privată deschisă în fosta spălătorie a spitalului. Reporterii Observator au descoperit că în spitalul din Alexandria chiar şi bolnavii aduşi în regim de urgenţă sunt puşi să scoată bani din buzunar pentru un computer tomograf sau un RMN.
Directorul spitalului Judeţean nu recunoaşte practica subalternilor săi, chiar dacă imaginile filmate cu camera ascunsă arătau clar că în instituţia pe care o conduce supravieţuiesc doar cei cu bani. Şi singura măsură pe care a luat-o după ce reporterii Observator i-au arătat neregulile a fost să restricţioneze accesul aparţinătorilor în spital.
În replică, spitalul din Alexandria, dar şi doctorii de acolo s-ar putea trezi cu amenzi pentru că nu respectă legea.
Spitalul Judeţean din Alexandria este singura unitate medicală spre care se pot îndrepta, rapid, 400.000 de oameni în cazul în care au probleme serioase de sănătate.