Antena 3 CNN Actualitate Inimile a zeci de copii bat, astăzi, datorită oamenilor cu sufletul mare. Au primit şansă la viaţă prin operaţii făcute in România | "A fost cea mai mare minune"

Inimile a zeci de copii bat, astăzi, datorită oamenilor cu sufletul mare. Au primit şansă la viaţă prin operaţii făcute in România | "A fost cea mai mare minune"

Inimile a zeci de copii bat astăzi datorită oamenilor cu sufletul mare. Este povestea micuților învingători care au venit pe lume cu malformaţii cardiace grave şi care au primit şansă la viaţă prin operaţii făcute in România, și nu peste hotare.

de Redacția Antena 3 CNN    |    21 Feb 2024   •   11:26

Toti aceşti copii despre care vorbim acum au fost operaţi, la Bucureşti, de echipe medicale complexe formate din chirurgi cardiologi din România, Marea Britanie şi Germania. Intervenţiile chirurgicale au fost făcute pro-bono, dar cheltuielile cu spitalizarea, tratamentele şi consumabilele au fost acoperite de Fundația Mereu Aproape cu sprijinul donatorilor săi.

Misiunile salvatoare au început în decembrie 2022, de atunci şi până în prezent 38 de copii cu malformaţii cardiace au primit o nouă şansă la viaţă. Micuții au fost operați pro-bono la spitalul Sanador din Capitală.

23 dintre copiii salvaţi de medici au fost sprijiniţi de Fundaţia Mereu Aproape.

Antonia este unul dintre acești copii. Fetița împlinește un an, iar zâmbetul ei oferă astăzi multa bucurie celor din jur.

"A fost cea mai mare minune"

"A fost cea mai mare minune şi nici nu mă aşteptam să se întâmple aşa ceva, aşa de repede", a spus mama Antoniei.

Şi viaţa acestui băiețel s-a schimbat în totalitate după ce a fost operat.

"Pot să alerg un pic şi asta mă bucură foarte tare", a mărturisit băieţelul.

Anual în România se nasc cel puţin 1.000 de copii cu malformaţii cardiace, din păcate prea puţini sunt salvaţi în ţară. Noua misiune umanitară care va avea loc peste câteva zile ar putea să le ofere mai multor copiii dreptul la viaţă.

"Aceste intervenţii au costuri foarte mari. Ceea ce face Fundaţia Mereu Aproape este extraordinar, este motorul în jurul căruia s-a catalizat acest proiect", a precizat Victor Costache, şef Secţia Chirurgie Cardiovasculară Sanador.

"Am reuşit să le redăm viaţa"

"Aceşti copii erau condamnaţi şi am reuşit să le redăm viaţa şi zâmbetul părinţilor", a spus Dr. Doris Andronescu, Director General Sanador

Alţi copii cu malformaţii cardiace aşteaptă acum ca inimile lor bolnave să fie salvate.

"Avem din nou pe listă copii de vârste foarte mici, de vârste foarte mici care au nevoie de această operaţie şi ea se va întâmpla.

De aceea, acum suntem în plină campanie de strângere de fonduri pentru următorii copii care intră în operație începând de duminică, de luni", a spus Alessandra Stoicescu, Președintele Fundației Mereu Aproape.

Cei care vor să aducă lumina și zâmbete în viețile micuților cu malformații cardiace pot dona 2 euro prin SMS la 8848.

×
Parteneri
FCSB, petrecere ”Made in Romania” după câștigarea titlului
x close