Antena 3 CNN Actualitate Şapte oameni răniţi, printre care şi doi copii, accident în Oraşu Nou, Satu Mare

Şapte oameni răniţi, printre care şi doi copii, accident în Oraşu Nou, Satu Mare

Șapte persoane, între care doi copii, au fost rănite, în această seară, într-un accident produs în localitatea Orașu Nou, județul Satu Mare.

Şapte oameni răniţi, printre care şi doi copii, accident în Oraşu Nou, Satu Mare
Sursa foto: Facebook / ISU Satu Mare
de Alin Tarnovschi    |    19 Dec 2020   •   23:00

ISU Satu Mare a fost solicitat să intervină să acorde îngrijiri medicale pentru șapte victime, în urma unui accident rutier, în localitatea Orașu Nou.

Patru dintre victime au fost duse cu ambulanțele SMURD la UPU Satu Mare, iar alte trei au fost transportate la CPU Negrești Oaș.

Din primele informații, o femeie care conducea una dintre mașini, în care se aflau și doi copii, a vrut să schimbe direcția de mers fără să se asigure.

Cercetările continuă în acest caz.

Accident cu şapte răniţi în Oraşu Nou

"Astazi, în jurul orei 19:35 forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” au fost solicitate să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale celor 7 victime, rezultate în urma unui accident rutier, în localitatea Orașu Nou.

La fața locului s-au deplasat 9 pompieri militari ai Secției de Pompieri Negrești Oaș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD un TIM (terapie intensivă mobilă) și un EPA (echipaj de prim ajutor) și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean .

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor PSI.

7 persoane au fost implicate în accidentul rutier, suferind de leziuni minore, 4 au fost transportate cu ambulanțele SMURD la UPU Satu Mare, 3 au fost transportate la CPU Negrești Oaș", se arată într-o informare a ISU Satu Mare.

×
Subiecte în articol: Satu Mare accident
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close