Un constănțean ținea acasă o bucată dintr-un sarcofag roman. Cât valorează prețioasa relicvă

de Gabriel Dano    |    15 Ian 2021   •   20:47
Un constănțean ținea acasă o bucată dintr-un sarcofag roman. Cât valorează prețioasa relicvă sursa foto: IPJ Constanța

O bucată dintr-un sarcofag de epocă română a fost găsită vineri în locuința unui constănțean. Polițiști de la Protejarea Patrimoniului Cultural Național, din cadrul IPJ Constanța, au mers acasă la bărbatul din localitatea Valu lui Traian pentru a ridica relicva. Oamenii legii cred că sarcofagul face parte din patrimoniul cultural național.

Este vorba despre o bucată dintr-un sarcofag de epocă română care ar proveni din cetatea Tomis, aflată pe teritoriul municipiului Constanța. Aceasta a fost folosită ulterior ca material de construcție la valul mare de piatră (din apropierea comunei Valu lui Traian).

Un expert din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța a valuat relicva ca aparținând epocii romane (sec. al II/III-lea). Potrivit specialistului, sarcofagul ar valora aproximativ 2.500 de euro, transmite Mediafax.

Polițiștii constănțeni continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru furt calificat de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural și tăinuire.

Coif corintic, vechi de 2.500 de ani, în valoare de peste 400.000 de euro, găsit în podul unui ieșean

Nu este singura descoperire de acest gen făcută de polițiști zilele acestea. Un bărbat din comuna Alexandru Ioan Cuza din Iaşi a ţinut timp de trei ani, în podul casei sale, într-o pungă, un coif corintic vechi de 2.500 de ani, în valoare de peste 400.000 de euro.

Totul a început în urmă cu trei ani, atunci când bărbatul, în vârstă de 51 de ani, din comuna din Iaşi a mers la scăldat împreună cu alţi săteni. La un moment dat, pe fundul râului, bărbatul a simţit ceva metalic şi a adus la suprafaţă un coif corintic, respectiv o bucată de istorie veche de 2.500 de ani, mai exact din secolul VI-V înainte de Hristos.

În aceeaşi perioadă, casa de licitaţii Sotheby's din New York vindea un coif asemănător pentru un preţ de 212.500 de dolari.

"În urmă cu vreo trei ani, mă aflam la scăldat împreună cu mai mulţi. Siretul trece foarte aproape de localitatea noastră. Am intrat în apă în jurul orei 14. Am intrat până la brâu. La un moment dat, cum călcam fundul apei, am agăţat cu un picior ceva de tablă.

M-am băgat în apă şi am ridicat obiectul respectiv. Am crezut iniţial că este un craniu de om. Coiful era plin de mâl galben în interior, cel mai probabil a fost adus de vreo viitură, de departe. Am mers la mal şi l-am spălat bine. Apoi m-am decis să îl duc la poliţie", a declarat Radu Zaina pentru ziaruldeiasi.ro.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close