Antena 3 CNN Actualitate Şase cadre didactice de la UMF Craiova, trimise în judecată după ce ar fi luat mită de la studenţi

Şase cadre didactice de la UMF Craiova, trimise în judecată după ce ar fi luat mită de la studenţi

Şase cadre didactice de la UMF Craiova, trimise în judecată după ce ar fi luat mită de la studenţi
Sursa foto: Foto: budapestbeacon.com
12 Sep 2015   •   00:08

Şase cadre didactice de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova au fost trimise în judecată pentru luare de mită după ce ar fi primit de la mai mulţi studenţi bani, bijuterii din aur şi cosmetice, pentru a-i promova la examene.
   
Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PICCJ au finalizat cercetările în dosarul privind infracţiuni de luare de mită săvârşite de cadre didactice ale Facultăţii de Medicină şi  ai Facultăţii de Asistenţă Socială din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Craiova şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Dănuţ Firu, aflat sub control judiciar, Cristina Petrică, Daniela Cernea, Liviu Chirigiu, Ştefana Oana Purcaru şi Lucica Roşu, pentru luare de mită.
   
În rechizitoriu se arată că, în perioada ianuarie-iunie 2015, profesorul universitar Dănuţ Firu a pretins şi a primit de la mai mulţi studenţi ai Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Socială şi ai Facultăţii de Medicină Dentară sume de bani cuprinse între 100 şi 150 de lei /student pentru a-i promova la examenele susţinute la disciplinele pe care le preda.
   
Potrivit sursei citate, profesorul universitar Lucica Roşu a primit, în iunie 2015, suma de 100 de euro de la o studentă pentru a o promova la un examen, în timp ce Cristina Petrică, şi ea cadru didactic la aceeaşi universitate, a primit, în perioada ianuarie-iulie 2015, de la mai mulţi studenţi, două perechi de cercei de aur (fiecare în valoare de 450 de lei) şi produse cosmetice în valoare de 400 de lei, pentru a-i promova la examenul de an.
   
Un alt cadru didactic, Ştefana Oana Purcaru, a primit, în 5 februarie 2015, suma de 750 de lei de la mai multe studente pentru a le promova la un examen programat în aceeaşi zi, susţin procurorii.
   
Conform sursei citate, profesorul Liviu Chirigiu a pretins şi a primit, în cursul lunii iunie 2014, câte 100 de euro de la şase studenţi pentru a-i declara promovaţi la un examen la una din disciplinele la care era titular.
   
În cauză, procurorii au dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra sumelor de 33.508 lei, 9.210 euro şi 205 dolari, precum şi asupra mai multor bijuterii din aur şi argint.
  
Dosarul a fost înaintat Tribunalului Olt pentru a fi soluţionat.

×
Subiecte în articol: mita
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close