Antena 3 CNN Actualitate Scandal electoral cu focuri de armă lângă București. O femeie a fost atacată pe stradă

Scandal electoral cu focuri de armă lângă București. O femeie a fost atacată pe stradă

Un bărbat a tras mai multe focuri de armă lângă Capitală. Conflictul a avut loc în localitatea Găneasa unde se desfășoară alegeri pentru primărie și ar fi pornit din cauza unui afiș electoral.

Scandal electoral cu focuri de armă lângă București. O femeie a fost atacată pe stradă
Sursa foto: Antena 3 arhivă
de Adelina Miron    |    14 Iun 2021   •   16:34

UPDATE 17:00 Potrivit informațiilor obținute de reporterul Antena 3 Roxana Ciucă, agresorii erau tată și fiu, de 20 și ,respectiv, 47 de ani. Cei doi sunt în aceste momente la audieri la Poliția Voluntari și sunt șanse foarte mari să fie reținuți și prezentați în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Scandalul a început după ce bărbații au văzut la poarta vecinului lor un afiș electoral cu un candidat care concurează cu o rudă a acestora pentru funcția de primar în Găneasa. Bărbații au adresat injurii, au aruncat cu pietre și cu cărămizi, după care tânărul de 20 de ani a tras mai multe focuri de armă în plan vertical. La fața locului s-au găsit 3 tuburi de cartușe.

”În cursul zilei de astăzi, în jurul orelor 12 și 50 de minute, IPJ Ilfov a fost sesizat de o femeie cu privire la faptul că în satul Cozieni, din comuna Găneasa, o persoană aruncă cu cărămizi într-o curte și trage cu pistolul. Acestea au fost informațiile din apelul către 112. La fața locului s-au deplasat imediat colegii din cadrul orașului Voluntari, precum și polițiști de la serviciul arme, explozivi și substanțe periculoase. 

Din primele verificări, până la acest moment, rezultă că apelanta ar fi fost amenințată de către doi bărbați cu vârste cuprinse între 48 și 21 de ani. Aceștia ar fi aruncat cu pietre în direcția reclamantei în timp ce aceasta se afla pe stradă, iar unul dintre ei ar fi tras 3 focuri în plan vertical cu un pistol. Arma nu este letală. Colegii mei i-au identificat pe cei doi bărbați. În acest moment aceștia se află în custodia polițiștilor din Voluntari. Nu există victime.”, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Ilfov pentru Antena 3.

Locuitorii din zonă s-au baricadat în case de frică.

”A intrat peste noi în curte. A scos pistolul să ne împuște. Am fugit cu toții în curte și am sunat la poliție.”, a declarat o femeie pentru reporterii Antena 3. 

”A zis să nu votăm cu băiatul ăsta, să votăm cu fratele lui. Votează omul cu cine vrea și cu cine merită.”, a povestit o altă femeie din Găneasa. 

 

×
Subiecte în articol: arma scandal București
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close