Preşedintele a precizat că OUG este în vigoare, iar el, ca preşedinte, a atacat legea de apropbare la CC pentru că ar fi trebuit notificată Comisia Europeană, nu pentru vreo prevedere a Ordonanţei.
Ponta: Băsescu a dezinformat românii pe tema energiei. Face jocuri politice sau are interese
Iată cele mai importante declaraţii ale lui Traian Băsescu:
- Înţeleg că premierul a mai lansat o trăsnaie, aflăm că preşedintele blochează ordonanţe de urgenţă.
- Din obiceiul prost de a minţi sau din incompetenţă spune că ar fi blocată OUG 57 de reducere a certificatelor verzi, dânsul i-a spus lege, dar nici el nu ştie ce a dat
- As vrea să v-o arăt, poate o vede şi premierul
- Acest document se numeşte OUG 57/2013 privind modificarea legii 220/2008
- Legea 220 dădea un numar de certificate pentru a stimula investiţiile în energie regenerabilă.
- Pe bună dreptate, Guvernul a considerat ca numărul de certificate acordate e mare, mai ales pentru perioada actuală şi a emis aceasta OUG 57 care este în vigoare.
- Ceea ce spune premierul, că e blocată, e ori minciună ori proba incompetenţei, ori ambele.
- OUG a produs efecte şi orice ziarist ştie ca preşedintele nu poate bloca o OUG, ci doar Avocatul Poporului.
- Vreau să arăt ca acest om minte sau e profund incompetent, OUG e în vigoare aşa cum a fost semnată de premierul Victor Viorel Ponta.
- Scade preţul la energie electrică şi premierul nu se prinde