Antena 3 CNN Actualitate Scandaluri şi demiteri în poliţie! Toate femeile din MAI vor fi audiate

Scandaluri şi demiteri în poliţie! Toate femeile din MAI vor fi audiate

Scandaluri şi demiteri în poliţie! Toate femeile din MAI vor fi audiate
Sursa foto: Foto: Mediafax
10 Ian 2013   •   17:47

De la oră la oră se află lucruri noi din interiorul poliţiei. La Inspectoratul General al Poliţiei a avut loc o conferinţă de presă, acolo unde s-au anunţat rezultatele anchetei IGPR, la Inspectoratul de Poliţie din judeţul Olt.

Chestorul Vasile Viorel a declarat că echipele de verificări sunt formate din poliţişti specialişti în resurse umane, sociologi, psihologi, dar şi ofiţeri de la control intern.

Potrivit acestuia, echipele vor purta discuţii cu toate femeile din MAI, pe baza unui ghid de interviu,  indiferent de funcţia ocupată şi de corpul profesional din care acestea fac parte.

Interviul vizează climatul relaţional perceput, avantaje şi dezavantaje ale statutului femeii în poliţie, tendinţe de discriminare şi hărţuire la locul de muncă.

Viorel Vasile a precizat, de asemenea, că în decembrie 2012 s-a dispus cercetarea disciplinară a şefului Poliţiei Ilfov şi a celor doi adjuncţi ai acestuia, Ionel Lefter şi Nicolae Baicu.
   
În cazul şefului Poliţiei Ilfov, s-a dispus, la finalul cercetării disciplinare, eliberarea din funcţie.
   
Ionel Lefter a fost sancţionat cu mustrare din funcţie, el fiind, de asemenea, eliberat din funcţie şi mutat pe un post de adjunct la Poliţia Otopeni.
   
Referitor la cel de-al doilea adjunct, Viorel Vasile a spus că Nicolae Baicu este în concediu de odihnă, iar cercetarea va fi reluată după ce acesta se întoarce la serviciu.
   
Şeful IPJ Ilfov, Emanuel Marin Nica, a fost audiat, joi, la sediul Poliţiei Române, de către ofiţerii Direcţiei de control intern.

Comisarul şef Emanuel Marin Nica ar fi trebuit să fie audiat încă de miercuri, însă acesta nu s-a putut prezentat deoarece era în concediu medical.


×
Subiecte în articol: MAI IGPR
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close