Antena 3 CNN Actualitate Scurgeri de gaze dintr-o cisternă, la locul exploziei de la Crevedia. Pompierii au extins zona de siguranţă de la locul incendiilor

Scurgeri de gaze dintr-o cisternă, la locul exploziei de la Crevedia. Pompierii au extins zona de siguranţă de la locul incendiilor

Sunt scurgeri de gaze, marţi dimineaţă, la una dintre cisternele de la Crevedia, locul în care au fost mai multe explozii sâmbătă.

de Georgiana Adam    |    29 Aug 2023   •   09:50

Cel mai probabil, este vorba despre acea cisternă pe care pompierii încearcă de sâmbătă să o țină în siguranță. 

Perimetrul de siguranță de acolo, de la Crevedia, a fost extins de pompieri.

S-a lărgit perimetrul de siguranță, de la 300-400 de metri depărtare la circa 700 de metri depărtare. Așa au stabilit autoritățile că este mai sigur, şi asta pentru că la fața locului, acolo unde a avut loc explozia, sunt în acest moment trei cisterne.

Dintre acestea, două au în interiorul lor combustibil, iar dintr-una singură se scurge gazul petrolier lichefiat prin intermediul unor fisuri care s-au produs odată cu acea explozie. 

Pentru că anchetatorii nu pot în acest moment să scoată gazul cu ajutorul robinetelor, având în vedere că există un risc de explozie, ei așteaptă ca acest gaz să se scurgă natural. 

Pericolul de explozie rămâne ridicat la staţia GPL de la Crevedia, chiar şi la patru zile de la tragedia în urma căreia doi oameni au murit şi câteva zeci au fost răniţi. 

Directorul Insemex spune că una dintre cisternele aflate în curte este fisurată şi se scurge gaz din ea, iar eliberarea controlată a acestuia ar putea produce un nou dezastru. 

Peste 15 pompieri sunt acum la locul exploziei din Crevedia şi acţionează cu patru autospeciale de stingere, un SMURD și răcesc cele trei cisterne. 

Există și un echipaj CBRN (soluții chimice, biologice, radiologice și nucleare) care face măsurători de specialitate o dată la patru ore.

Directorul INSEMEX Petroșani (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă) a spus că a indicat criminaliștilor care sunt materialele care trebuie ridicate acolo drept probe și cel mai probabil că INSEMEX a încheiat cercetarea la fața locului. Rămâne acum totul în mâinile criminaliștilor și specialiștilor din cadrul IGPR.

×
Parteneri
Primarul din Spanțov, prima reacție despre moartea fetiței de 4 ani și a bunicii ei
x close