Antena 3 CNN Actualitate Cum lovește Guvernul în Biserică

Cum lovește Guvernul în Biserică

Cum lovește Guvernul în Biserică
Sursa foto: foto: pixabay.com
05 Apr 2016   •   19:22

Casa parohială cu dependințele sale, destinată preotului, a fost eliminată din lista de anexe ale clădirilor lăcașurilor de cult, aflată în normele Codului fiscal, până anul trecut. Secretariatul de stat pentru Culte consideră acum că omisiunea ar trebui corectată, scrie profit.ro.

Normele Codului fiscal au fost modificate la jumătatea lunii martie, însă sintagma "casa parohială" cu dependințele sale nu a fost reintrodusă.

Conform unui document, Secretariatul pentru Culte consideră că formularea ar trebui reintrodusă, deoarece casa parohială reprezintă o anexă a lăcașurilor de cult, aflate de cele mai multe ori în aceeași incintă, fiind în proprietatea unui cult sau a unei asociații religioase.

Potrivit Codului fiscal, sunt scutite de taxe locale clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult aparținând cultelor religioase recunoscute oficial și asociațiilor religioase, precum și componentelor locale ale acestora, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice.

 

×
Subiecte în articol: Codul Fiscal
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close