Antena 3 CNN Actualitate Se dau câte 5.000 de lei de la stat! Care sunt condițiile

Se dau câte 5.000 de lei de la stat! Care sunt condițiile

Cabinetele medicale şi farmaciile aflate în contract cu casele de asigurări de sănătate ar putea primi 5.000 de lei în fiecare lună de la bugetul de stat pentru a achiziţiona materiale de protecţie.

Se dau câte 5.000 de lei de la stat! Care sunt condițiile
Sursa foto: Agerpres
de Gabriel Dano    |    16 Iun 2020   •   18:36

Este vorba despre un proiect legislativ pus, marți, pe ordinea de zi a Senatului.    

"Furnizorii de servicii farmaceutice şi medicale de specialitate în regim ambulatoriu, aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate, vor beneficia lunar de suma de 5.000 de lei/tură de activitate pentru asigurarea materialelor de protecţie necesare furnizorilor şi asiguraţilor.

De sumele menţionate beneficiază cabinetele de medicină de familie indiferent de forma de organizare, farmaciile comunitare, cabinetele de specialitate, laboratoarele de analize medicale, furnizorii de servicii de imagistică medicală. Sumele sunt asigurate prin transferuri de la bugetul de stat către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate", prevede proiectul legislativ, iniţiat de un grup de parlamentari PSD.

Iniţiativa a primit un raport de admitere din partea Comisiei de Sănătate. Senatorii au adoptat un amendament prin care cabinetele stomatologice sunt incluse printre furnizorii de servicii farmaceutice şi medicale care beneficiază de acest ajutor.

În cazul acestui proiect legislativ, Senatul este prima cameră sesizată, iar o decizie finală va fi luată de către deputați.

×
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close