Antena 3 CNN Actualitate Şeful ANI spune că Mircea Badea este motivul pentru care nu am intrat în Schengen

Şeful ANI spune că Mircea Badea este motivul pentru care nu am intrat în Schengen

Şeful ANI spune că Mircea Badea este motivul pentru care nu am intrat în Schengen
Sursa foto: Foto: Antena 3
16 Ian 2013   •   18:46

Giumbix e un cuvânt care nu există în Dicţionarul Explicativ al limbii române. Dar, rostit ironic de Mircea Badea, e suficient de puternic încât să genereze un proces civil de amploare, scrie Jurnalul.ro.

Şeful ANI, Horia Georgescu, a fost deranjat de faptul că vedeta Antenei 3 l-a comparat cu un omuleţ din capul căruia încolţeşte grâul.  Aşa că l-a acţionat pe acesta în Instanţă, la pachet cu Antena 3 şi Jurnalul Naţional.

Jurnalul Național a dezvăluit, în exclusivitate, dosarul halucinant înaintat Instanţei de şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, în care îl acuză pe Mircea Badea, moderatorul emisiunii "În gura presei" că i-a distrus reputaţia imaculată.

Printre altele, Horia Georgescu susţine, prin intermediul avocaţilor săi, că Mircea Badea l-a denigrat şi l-a defăimat când a utilizat, la adresa lui, în emisiuni, termeni precum „ochelărică”, „giumbix”, „ANI-st”, „penibil şi slugă băsistă”.

De asemenea, Georgescu s-a simţit batjocorit când a fost comparat cu „figurinele alea de creşte grâu în cap” şi cu „o gulie” şi de-a dreptul denigrat de mobilizatorul „marş la muncă”.

În afara unor documente uluitoare din dosarul Giumbix deja publicate de Jurnalul Naţional, cum ar fi CV-ul lui Horia Georgescu ataşat dosarului, sau "Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu" privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare (MCV), în dosarul înaintat Instanţei apar unele precizari surprinzătoare.

În textul explicativ al cererii de judecată se regăseşte un paragraf care precizează că ironiile lui Mircea Badea au generat o poziţie vulnerabilă pentru reclamant (Horia Georgescu), cât şi pentru instituţia pe care acesta o conduce (ANI), în procesul de aderare al României la Spaţiul Schengen.

"Cu atât mai mult cu cât înfiinţarea Agenţiei Naţionale de integritate a determinat controverse puternice în rândul demnitarilor publici şi al oamenilor politici, precum şi având în vedere importanţa instituţiei în procesul de aderare al României la Uniunea Europeană şi la Spaţiul Schengen, s-a generat o poziţie vulnerabilă atât pentru reclamant, care deţine funcţia de Preşedinte al instituţiei, cât şi pentru instituţie în sine, ca entitate în cadrul statului de drept. [...] Ceea ce pârâtul a omis să transmită opiniei publice este reprezentat de faptul că Agenţia Naţională de Integritate este o instituţie a cărei funcţionare şi activitate în România a fost impusă ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană. De asemenea în planul aderării României la Spaţiul Schengen Agenţia Naţională de Integritate este atent monítorizată", se precizează în cererea de chemare în judecată.

Badea a comentat acuzaţiile din dosarul intentat de către Horia Georgescu, precizând că nu l-a făcut niciodată "onanist" pe seful ANI, doar i-a spus că e ANIst, adică lucrează la ANI. Mircea Badea a exemplificat că, aşa cum domnia sa primeşte referinţe de genul "antenist", seful ANI poate fi adresat cu apelativul "ANIst".

×
Subiecte în articol: Mircea Badea Horia Georgescu
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close