x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Șeful Direcţiei IT din ANAF a fost reținut pentru luare de mită

de S.T.   •   05 Oct 2017   •   19:47
Șeful Direcţiei IT din ANAF a fost reținut pentru luare de mită 534
Foto: pixabay.com

Ancuţa Anda Macovei, director al Direcţiei Tehnologia Informaţiei, Comunicaţii şi Statistică Vamală din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor la data faptelor, în prezent director al aceleiaşi structuri din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a fost reţinută joi de procurorii anticorupţie pentru luare de mită.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea, pentru 24 de ore, începând de joi, a Ancuţei Anda Macovei, director al Direcţiei Tehnologia Informaţiei, Comunicaţii şi Statistică Vamală din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor la data faptelor, în prezent director al aceleiaşi structuri din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită”, se arată într-un comunicat al DNA, transmis joi Agerpres.

Procurorii arată în ordonanţa de reţinere că, în anul 2010, în calitate de director al Direcţiei Tehnologia Informaţiei, Comunicaţii şi Statistică Vamală din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, Ancuţa Anda Macovei ar fi pretins, pentru sine şi pentru o altă persoană din conducerea instituţiei, de la reprezentanţii a două societăţi comerciale un procentaj de 25% din valoarea unor contracte de mentenanţă pentru aplicaţiile componente ale Sistemului Informatic Integrat Vamal al Autorităţii Naţionale a Vămilor pentru ca, în schimb, să organizeze procedura de licitaţie astfel încât să fie câştigată de o asociere din care făceau parte şi cele două firme, să asigure buna derulare a contractelor şi efectuarea plăţilor aferente.

Din suma cerută, arată sursa citată, Ancuţa Anda Macovei ar fi primit, în perioada 2010 - 2014, pentru sine şi pentru cealaltă persoană, suma totală de aproximativ un milion de euro, contravaloarea unei deplasări în SUA şi bunuri materiale de valoare.

DNA precizează că vineri Ancuţa Anda Macovei urmează să fie prezentată Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Sursă: Agerpres
sati