Antena 3 CNN Actualitate Gabriel Oprea scapă de urmărirea penală în dosarul morții poliţistului Bogdan Gigină

Gabriel Oprea scapă de urmărirea penală în dosarul morții poliţistului Bogdan Gigină

Gabriel Oprea scapă de urmărirea penală în dosarul morții poliţistului Bogdan Gigină
de M.Z.    |    19 Sep 2016   •   18:57

Senatorii au votat luni împotriva cererii DNA privind urmărirea penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă. 

S-au înregistrat 45 de voturi "pentru", 73 "împotrivă", şase voturi fiind anulate. 

Numărul total al senatorilor care au votat a fost de 124. 

Votul a fost secret cu bile.

Reacția lui Gabriel Oprea, după ce Senatul a votat împotriva începerii urmăririi penale: "Voi duce această cruce toată viața"

Conducerea Senatului a decis să includă pe ordinea de zi a plenului de luni raportul Comisiei juridice cu privire la cererea Justiţiei de efectuare a urmăririi penale faţă de fostul ministru de Interne, senatorul Gabriel Oprea. 

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă în dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină. 

Reacția mamei polițistului Bogdan Gigină după votul senatorilor în cazul urmăririi penale a lui Gabriel Oprea

Poliţistul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit pe 20 octombrie 2015, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală, în timp ce asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Afacerilor Interne de atunci, Gabriel Oprea.

Citiți și Procurorii îl acuză pe liderul UNPR Gabriel Oprea că ar fi folosit coloanele oficiale de cel puţin 1600 de ori, indiferent dacă deplasările pe care le făcea erau în interesul sau în cel propriu

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close