Antena 3 CNN Actualitate Separatiștii din Transnistria acuză Kievul că vrea să-l asasineze pe liderul de la Tiraspol

Separatiștii din Transnistria acuză Kievul că vrea să-l asasineze pe liderul de la Tiraspol

Organele de forță de la Tiraspol susțin că au dejucat un atentat terorist în centrul orașului. Potrivit Departamentului Securității din stânga Nistrului, țintele ar fi fost persoane din conducerea regiunii separatiste.

Separatiștii din Transnistria acuză Kievul că vrea să-l asasineze pe liderul de la Tiraspol
de Ştefan Petrică    |    Dumitru Garcaliuc    |    09 Mar 2023   •   19:59

După mai bine de un an de război, atât oamenii, cât și clasa politică s-au obișnuit, că o dată la câteva luni, vin astfel de declarații dinspre Tiraspol.

Recent, partea ucraineană, pe care Tiraspol a învinuit-o că ar fi stat în spatele acestui atac terorist, a emis o reacție pe pagina de Facebook a Serviciului de Securitate al Ucrainei scriind că acuzațiile aduse de regimul de la Tiraspol reprezintă o provocare regizată de Moscova, care "ocupă și controlează Transnistria".

Pretinsul procuror-șef al Transnistriei, Anatolii Gurețki, a spus la televiziunea transnistreană că au dejucat acest atac și că unul dintre suspecți a fost reținut.

Postul de televiziune a publicat pe canalul său de telegram, interogatoriul cu presupusul organizator al acestui atentat.

Citeşte şi: Atacul masiv cu rachete efectuat de Rusia în Ucraina în cursul nopții a ucis cel puțin 11 persoane

Pe canalul de telegram al televiziunii din Transnistria scrie că este vorba de un bărbat din Tiraspol, stabilit în Odesa și care a fost recrutat în februarie 2022 de către Serviciul de Securitate al Ucrainei.

În privința autorităților de la Chișinău, Biroul Politic de Reintegrare a declarat că vor investiga informația despre acest presupus atentat și că instituțiile competente vor veni cu detalii.

"Nu avem confirmarea acestor lucruri, Guvernul are grijă să asigure stabilitatea, să asigure pacea, să facă față provocărilor care încă mai sunt.

Instituțiile publice deja au demonstrat că au capacitatea să intervină și să prevină orice tentativă de stabilizare, indiferent în care parte a republicii", a declarat Premierul moldovean, Dorin Recean.

×
Subiecte în articol: Tiraspol Transnistria complot Ucraina
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close