Antena 3 CNN Actualitate Seră în care se cultiva cannabis, descoperită de poliţiştii din Giurgiu (VIDEO)

Seră în care se cultiva cannabis, descoperită de poliţiştii din Giurgiu (VIDEO)

Seră în care se cultiva cannabis, descoperită de poliţiştii din Giurgiu (VIDEO)
Sursa foto: Cannabis
19 Sep 2009   •   09:38

Ofiţerii de la Crimă Organizată, împreună cu procurorii DIICOT au descoperit o seră improvizată în care se cultiva cannabis, în urma unei descinderi la o locuinţă din localitatea Săbăreni, judeţul Giurgiu. Doi suspecţi au fost reţinuţi şi riscă până la 15 ani de închisoare, pentru trafic de droguri. Reţeaua traficanţilor se întinde până în Spania.

Poliţiştii aveau informaţii de mai mult timp că la locuinţa în care au descins este cultivat cannabisul, însă nu se aşteptau să dea peste o adevărată seră. De ingrijirea plantelor se ocupau un bărbat, în vârstă de 44 de ani împreună cu concubina lui, în vârstă de de 52 de ani. Valoarea plantelor cultivate în sera din Săbăreni s-ar putea ridica până la 30.000 de euro pe piaţa neagră.

Afacerea era coordonată din Spania, de unde şi proveneau seminţele şi aparatura. Cei doi băieţi ai suspectei trimiteau seminţele prin colete, mascate în borcane de cafea. Marfa ar fi trebuit să ajungă pe piaţa din Târgoivşte şi chiar Bucureşti. Din verificările anchetatorilor se pare că cei doi se ocupau de creşterea cannabisului de căteva luni

Cei doi au fost retinuţi pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Ei riscă până la 15 ani de inchisoare pentru constituire de grup infracţional si trafic internaţional de droguri.



Antena 3

×
Subiecte în articol: cannabis Giurgiu
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close