Antena 3 CNN Actualitate Şerban Huidu, în comă indusă după un grav accident petrecut la schi

Şerban Huidu, în comă indusă după un grav accident petrecut la schi

Şerban Huidu, în comă indusă după un grav accident petrecut la schi
Sursa foto: Foto: Facebook
29 Dec 2010   •   23:04

Realizatorul TV Şerban Huidu se află internat la un spital din Austria după ce a suferit un grav accident la schi. Huidu a încercat să evite nişte copii aflaţi pe pârtie, a pierdut controlul schiurilor şi s-a lovit de un copac. În urma impactului, Şerban Huidu a suferit un traumatism cranio-cerebral şi a fost dus urgent cu elicopterul la spitalul universitar din Innsbruck. Medicii i-au indus starea de comă, pentru a-i putea acorda îngrijirile medicale necesare.

Schiorii aflaţi pe pistă au fost cei care au anunţat salvamontiştii despre accidentarea lui Şerban Huidu. Medicii de la Innsbruck au confirmat internarea realizatorului TV, însă nu au dat publicităţii informaţii despre starea acestuia. Soţia lui Huidu a declarat miercuri seară, pentru Cancan, că următoarele 24 de ore sunt critice.

Şerban Huidu, în stare gravă


Socrul lui Şerban Huidu susţine că prezentatorul încerca să evite nişte copii în momentul producerii accidentului.

"Schia cu nişte prieteni, eu cu soţia, cu fiica eram cu copiii jos la baza pârtiei şi au apărut nişte copii nesupravegheaţi pe pârtie, i-a ocolit şi s-a izbit de un copac", a declarat Matei Vintilă, socrul lui Şerban Huidu.

"Acum, la internare, i-au făcut o ecografie şi au zis că în jurul orei 23, ora Austriei, îi fac un RMN şi mâine (n.r. joi) hotărăsc dacă îl operează. Dacă e caz de operaţie sau nu", a mai spus Vintilă.

Deşi realizatorul TV purta cască, impactul a fost foarte puternic. Potrivit socrului său, Şerban Huidu era conştient atunci când a ajuns la spital şi starea acestuia nu este atât de gravă, fiind vorba de un hematom.

Ambasada României la Viena a luat legătura cu familia realizatorului TV, pentru a-i acorda sprijinul necesar.

Anul trecut, tot în vacanţa de iarnă, şi soţia lui Şerban Huidu a suferit un accident pe pârtie. Deşi nu a fost la fel de grav, vacanţa lor de atunci a fost anulată.

Şi fratele lui Şerban Huidu a fost la un pas de moarte în vara acestui an. Vlad Huidu a fost implicat la începutul lunii iulie într-un grav accident de motocicletă. În urma acestuia, fratele prezentatorului s-a ales cu ficatul rupt.

În vârstă de 34 de ani, Şerban Huidu a devenit cunoscut la sfârşitul anilor '90 prin intermediul emisiunii Cronica Cârcotaşilor de la Radio 21. În 2000, emisiunea prezentată de Huidu a debutat pe micile ecrane.

Foto galerie: Mediafax


×
Subiecte în articol: Serban Huidu accident schi
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close