Și-a pus la vânzare animalele pe internet, ca să-și salveze soția: ”Toată lumea m-a rugat să nu le dau!”

de Redacția    |    11 Iul 2020   •   13:15
Și-a pus la vânzare animalele pe internet, ca să-și salveze soția: ”Toată lumea m-a rugat să nu le dau!” Antena 3

Câteva capre, mai multe găini, niște bibilici sunt animalele care asigură existența de azi pe mâine unui bărbat din Caraș-Severin. Chiar și așa, bărbatul a dat anunț pe internet că le vinde pe toate, după ce soția lui a suferit un accident vascular cerebral.

Singura lui prioritate a fost să facă rost urgent de 1500 de lei pentru tratamentul soției. Cumpărătorii nu au răspuns la anunțul bărbatului, ci au răspuns oameni impresionați de povestea lui. L-au ajutat cu bani și l-au lăsat să își păstreze animalele.

Nu vindeți, domnule! Noi vă trimitem bani!

”Le mulțumesc din suflet încă o dată, nu am cuvinte toată viața mea”, a spus Gheorghe.

Omul și-a pus la vânzare animalele pe internet ca să strângă banii necesari pentru tratamentul soției. Femeia trece prin momente grele, după ce a suferit un atac vascular cerebral iar acum are nevoie de medicamente pentru a se recupera. Avea nevoie urgent de 1500 de lei și a bărbatul era dispus să renunțe la animalele din gospodărie, singura avere.

Toate animalele la un loc ar fi valorat mai mult, dar bărbatul a spus  că mai importantă e viața soției mele.

A vrut să vândă tot ce avea în curte, ca să asigure soţiei tratamentul medical

Lumea m-a rugat să nu vând nimic!

”Ce era să fac? Am pus anunț că vând animalele. Toată lumea m-a rugat să nu vând nimic și atunci dacă oamenii au spus asta eu nu le-am mai vândut”, a mai declarat Gheorghe.

Bărbatul a crescut la casa de copii și a cunoscut de-a lungul timpului multe greutăți. De data aceasta însă a aflat cum este să ți se întindă o mână de ajutor.

Gheorghe a primit nenumărate apeluri de la oameni care s-au oferit să îl sprijine, fără nimic la schimb. Acum, cu lacrimi în ochi Gheorghe le mulțumește celor ce au fost alături de el.

Banii primiți îi ajută acum pe cei doi soți să acoperă costul tratamentului, dar și să nu ducă grija zilei de mâine. Cel puțin pentru o perioadă.

Parteneri
x close