Antena 3 CNN Actualitate Sindicaliştii din Educaţie vor 6% din PIB şi ameninţă cu proteste

Sindicaliştii din Educaţie vor 6% din PIB şi ameninţă cu proteste

Sindicaliştii din Educaţie vor 6% din PIB şi ameninţă cu proteste
Sursa foto: Educatie
20 Ian 2009   •   22:00

Sindicaliştii din învăţământ cer 6% din PIB pentru Educaţie, altfel ar putea relua protestele. Ministrul Ecaterina Andronescu susţine că sunt şanse de sută la sută ca Ministerul de Finanţe să aprobe un asemenea buget, ce ar permite respectarea legii privind majorările salariale ale cadrelor didactice.
Reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ au precizat că negocierile au vizat mai multe puncte ale contractului colectiv de muncă în sistemul bugetar.
Discuţiile nu s-au axat pe creşterea salarială, însă nu înseamnă că dascălii au renunţat la acest subiect. Aşteaptă deocamdată să vadă ce procent din PIB va fi alocat învăţământului.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a confirmat că va face tot posibilul pentru a convinge Ministerul de Finanţe să acorde procentul promis învăţământului.
Negocierile între Ministerul Educaţiei şi sindicalişti vor fi reluate săptămâna viitoare.
Antena 3

×
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close