Antena 3 CNN Actualitate Sindicatele vor să blocheze anul şcolar. Funeriu: Există bani de salarii. Vezi calendarul protestelor

Sindicatele vor să blocheze anul şcolar. Funeriu: Există bani de salarii. Vezi calendarul protestelor

Sindicatele vor să blocheze anul şcolar. Funeriu: Există bani de salarii. Vezi calendarul protestelor
10 Mar 2010   •   15:15
Este justificat protestul profesorilor? Are dreptate ministrul Educaţiei când spune că probleme salariale au fost doar exagerări, fiind vorba de cazuri izolate? Aveţi cunoştinţă de cadre didactice care nu şi-au primit încă salariul pe februarie? Aşteptăm comentariile voastre.


"Am intrat optimişti la negocierile cu ministrul Educaţiei şi am ieşit pesimişti. [...] Am ajuns la concluzia ca în perioada următoare trebuie să continuăm acţiunile de protest care au fost începute în judeţele Bihor şi Maramureş?, a declarat Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.


Liderii tuturor sindicatelor din Învăţământ s-au întâlnit, miercuri, cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. În urma discuţiei de peste trei ore, sindicaliştii s-au arătat nemulţumiţi de rezultatul întâlnirii. Aceştia susţin că ar putea merge până la blocarea anului şcolar în cazul în care Ministerul nu va găsi soluţii la problemele salariale şi disponibilizările din sistem.

Iată şi graficul acţiunilor de protest, anunţat de Aurel Cornea:

15 martie - 2 aprilie - mitinguri, pichetări şi greve de avertisment.
12 - 30 aprilie, pichetarea ministerului Educaţiei.
Miting de protest în perioada 1-15 mai la nivel central.
Depunerea de plângeri împotriva Guvernului României la organismele internaţionale
15 - 31 mai - grevă de avertisment la nivelul întregii ţări.
Organizarea unui referendum pentru declanşarea grevei în învăţământ în prima decadă a lunii iunie, cu neînchiderea situaţiei elevilor.

?Acţiunile se vor desfăşura şi în funcţie de mersul negocierilor şi evenmimentelor din perioada următoare, graficul putând suferi modificări?, a mai spus preşedintele FSLI, Aurel Cornea.

ACŢIUNILE DE PROTEST, ANUNŢATE DE AUREL CORNEA


Funeriu: Au fost câteva probleme cu salariile, dar s-a exagerat

Ministrul Educaţiei a admis faptul că au existat câteva probleme cu acordarea salariilor în unele judeţe din ţară, dar că acestea au fost exagerate în presă.

"Au existat anumite probleme în alocarea fondurilor aferente trimestrului 1 în câteva judeţe. Din păcate, aceste aspecte pe care presa le-a sesizat au fost exagerate, ajungându-se să se spună tot felul de lucruri şi ajungând să inflameze nejustificat atât pe dascăli, cât şi pe părinţi şi poate societate la un nivel mai larg", a declarat Daniel Funeriu.

Potrivit ministrului, problemele au apărut fie la plata celui de-al 13-lea salariu care a dus la un dezechilibru, fie din cauza unor sporuri care nu ar avea acoperire legală, fie din cauza faptului că s-au pus în executare hotărâri judecătoreşti privind plata către profesori, deşi procesele nu erau finalizate.

Daniel Funeriu a ţinut să precizeze că fondurile pentru plata salariilor există şi că nu sunt probleme în bugetul anului 2010 din acest punct de vedere.

"Ministerul Educaţiei are fondurile necesare pentru a acorda salariile profesorilor conform legii salarizării unice, cu toate prevederile legale în vigoare. Aceşti bani există", a mai spus ministrul.

DANIEL FUNERIU DESPRE PLATA SALARIILOR



Sindicaliştii, decişi să declanşeze şi greva generală

Între timp, profesorii au continuat seria protestelor în ţară. Sindicaliştii afiliaţi la Federaţia Naţională a Educaţiei împreună cu colegii lor de la Cartel Alfa au pichetat Prefectura Prahova, timp de două ore. Aproape 200 de funcţionari publici şi cadre didactice au îndurat frigul de afară în speranţa că vor fi ascultaţi de autorităţi.

Sindicatele din Învăţământ sunt decise să declanşeze chiar şi greva generală, dacă nu vor ajunge la o înţelegere cu guvernanţii.

Seria protestelor a fost declanşată marţi de profesorii din Oradea, care au ieşit în stradă pentru că nu şi-au primit salariile.

PROTESTELE CONTINUĂ ÎN ŢARĂ


Antena3.ro


×
Subiecte în articol: profesori protest educatie grevă
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close