Antena 3 CNN Actualitate Sinteza Zilei: Dovada datoriei de 19 miliarde de euro a Germaniei către România

Sinteza Zilei: Dovada datoriei de 19 miliarde de euro a Germaniei către România

Sinteza Zilei: Dovada datoriei de 19 miliarde de euro a Germaniei către România
Sursa foto: Foto: Antena 3
13 Oct 2011   •   23:22

Profesorul de economie care a descoperit datoria de aproape 19 miliarde de euro pe care o are Germania către România, Radu Golban, a vorbit, în cadrul emisiunii "Sinteza Zilei", despre conjunctura social-economică din acea perioadă şi a adus, în exclusivitate, documentele care fac dovada acestei datorii şi nu numai.

Potrivit documentului din 1944, obţinut de la Ministerul de Finanţe al Germaniei, statul ar fi avut datorii către 31 de ţări la acea vreme, România fiind pe locul 4 în lista creditorilor.



Printre cele mai mari sume datorate de către Germania altor ţări, se numără cele către Franţa, Belgia şi Danemarca. Datoria totală a statului atingea la acea vreme 20 de milioane de mărci (RM).

Alte 15 state se regăsesc pe lista datornicilor faţă de România. Dintre acestea, cele mai mari sume trebuie recuperate din Cuba si Irak, 625 milioane euro.

 

×
Subiecte în articol: datorie Sinteza Zilei dovada
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close