Antena 3 CNN Actualitate Sistemul medical, în colaps. Vezi în ce situaţie sunt spitalele din ţară

Sistemul medical, în colaps. Vezi în ce situaţie sunt spitalele din ţară

Sistemul medical, în colaps. Vezi în ce situaţie sunt spitalele din ţară
Sursa foto: Foto: Antena 3
17 Aug 2010   •   21:49

Aparatură stricată, secţii fără personal medical, spitale întregi la un pas de colaps, din cauza lipsei de bani şi de medici. Se întâlnesc peste tot în ţară şi sunt locuri în care vieţile pacienţilor care ar trebui să fie salvaţi pot fi puse oricând în pericol.

În judeţul Gorj nu mai există niciun tomograf de două luni. Spitalul nu mai are bani de reparaţii şi bolnavii sunt nevoiţi astfel să meargă în Petroşani, cel mai apropiat oraş care deţine un astfel de aparat.

La Spitalul Orăşenesc Baraolt, din Covasna, Sectia de Pediatrie a trebuit să fie închisă timp de 10 zile pentru că singurul medic pediatru să intre în concediu. Aici erau doi medici până în septembrie anul trecut, dar unul a ieşit la pensie şi nu s-a găsit încă un înlocuitor.

Spitalul judeţean de urgenţă din Deva este la la un pas de colaps. Are datorii de peste 15 miliarde lei, un laborator de analize medicale neacreditat şi secţii în paragină.

Situaţie delicată şi la Spitalul de Ortopedie din Cluj-Napoca, rămas cu foarte puţine cadre medicale. Numai în ultima săptămâna peste 90 de medici rezidenţi şi specialişti şi-au anunţat plecarea. Asta în condiţiile în care numărul pacienţilor creşte, pentru că aici se tratează bolnavi din toată Transilvania.

La Tg. Mureş, sute de copii cu afecţiuni cardiace aşteaptă să fie operaţi , însă lipsa de personal medical îi determină pe doctori să refuze pâna şi urgenţele. În aceasta situaţie se afla Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant. La Terapie Intensivă, angajaţii rămaşi în institut mai pot asigura doar jumătate din paturi.

Antena 3

×
Subiecte în articol: spital colaps sistem medical
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close