Antena 3 CNN Actualitate Situație disperată pe litoral! Număr uriaș de intervenții pentru salvarea turiștilor din mare

Situație disperată pe litoral! Număr uriaș de intervenții pentru salvarea turiștilor din mare

Tot sudul litoralului, începând de la Vama Veche până în Olimp, forțele Inspectoratului județean pentru Situații de Urgență sunt în alertă și desfășoară zeci de activități de căutare salvare sau acordare prim ajutor medical atât la sol, cât și din aer.

Situație disperată pe litoral! Număr uriaș de intervenții pentru salvarea turiștilor din mare
de Dan Gabor    |    30 Aug 2020   •   13:45

UPDATE: În stațiunea Neptun o persoană care a fost scoasă din mare a refuzat transportul la spital. În Venus, un copil în vârstă de 9 ani scos din mare cu probleme respiratorii, a fost transportat la spital. De asemenea și o femeie în stop cardiorespirator a fost dusă de salvatori la spital.

Îîn Olimp, un bărbat de 76 de ani a decedat, după ce a fost scos din valuri. Turiști în pericol de înec au fost scoși din apele mării la Jupiter și Vama Veche.

O pesoană dispărută în mare în stațiunea Venus este încă de negăsit.

-------------------------------

Angajații ISU Constanța intervin duminică la prânz pentru salvarea sau acordarea de ajutor medical unui număr de șapte persoane, printre care și copii, care sunt date dispărute, sunt în pericol de înec în mare sau sunt resuscitate pe plajă, în stațiunile din sudul litoralului.

Potrivit ISU Constanța, pompierii desfășoară duminică la prânz acțiuni de salvare sau acordare de prim ajutor pentru șapte persoane, printre care și copii, fie dispărute în mare, fie în pericol de înec sau resuscitate pe plajă.

Acțiunile se desfășoară în stațiunile din sudul litoralului, de la Vama Veche până în Olimp.

Conform reprezentanților ISU, încă se primesc apeluri la 112 din sudul litoralului.

La fața locului intervin un elicopter, echipaje de scafandri, mai multe nave de la ARSVOM și Garda de Coastă, o ambarcațiune din Portul Mangalia, dar și forțe terestre, printre care patru echipaje SMURD, cinci de la Ambulanță, dar și șenilate.

Misiunile sunt în dinamică, iar acțiunea pompierilor este îngreunată din cauza valurilor mari.

După o primă misiune dificilă în Vama Veche, atunci când un apel la 112 anunța că o persoană care a intrat în mare nu a fost văzută ieșind apoi, o altă persoană s-a aflat în pericol de înec în Olimp, potrivit reprezentanților ISU Dobrogea.

Și în stațiunea Venus, în dreptul hotelului Turquoise au fost trimise echipaje medicale de prim ajutor pentru salavarea a doi copii luați de valuri. În Eforie Nord, doi tineri surdo-muți au fost scoși de salvamari din apă deoarece nu auzea fluierul care îi avertiza că se află în pericol de înec.

×
Subiecte în articol: Vama Veche Olimp Venus
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close