Antena 3 CNN Actualitate Social A jefuit o bancă pentru a scăpa de soție. Ce lovitură neașteptată a primit de la judecători

A jefuit o bancă pentru a scăpa de soție. Ce lovitură neașteptată a primit de la judecători

A jefuit o bancă pentru a scăpa de soție. Ce lovitură neașteptată a primit de la judecători
Sursa foto: Foto: Captura Youtube
14 Iun 2017   •   12:55

Lawrence John Ripple este un bărbat, în vârstă de 71 de ani, din Kansas City, Statele Unite, care a jefuit o bancă pentru un motiv fabulos. El le-a spus polițiștilor că a recurs la acest gest în speranța că va fi condamnat la închisoare și va scăpa de soție. 

Bărbatul a pledat vinovat și risca să primească o pedeapsă de cel puțin trei ani de închisoare, însă instanța a luat o hotărâre neașteptată. Ripple a primit arest la domiciliu, lucru cerut și de șefii băncii jefuite.

Potrivit kansascity.com, el trebuie să facă 50 de ore de muncă în folosul comunității și plătească băncii 227 de dolari și 100 de dolari către un fond al victimelor.

Povestea lui a devenit cunoscută în întreaga lume, după ce a intrat într-o bancă din Kansas City și i-a înmânat angajatului băncii un bilețel pe care scrie „Am o armă, dă-mi banii”. Bărbatul a primit aproape 3.000 de dolari și apoi s-a așezat pe un scaun și a așteptat poliția.

El le-a declarat anchetatorilor că a scris biletul în fața soției, atunci când i-a spus că mai degrabă ajunge la închisoare decât să mai stea acasă.

Bărbatul spune că o condamnare la închisoare ar fi mai degrabă o pedeapsă pentru soție, decât pentru el. În plus, deși a susținut că avea un pistol, asupra lui au fost găsite o unghieră și o perie de păr.

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close