Absolvenții care au împlinit 16 ani pot primi o indemnizație de șomaj de 330 de lei pe lună, timp de șase luni, dacă se înregistrează la agențiile de ocupare a forței de muncă în cel mult 60 de zile de la terminarea studiilor, anunță Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti.
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, informează AMOFM, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.
"Absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, dacă se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza căreia îşi au domiciliul, în maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană în căutarea unui loc de muncă. Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării. De asemenea, în conformitate cu Legea nr. 76/2002, absolvenţii care se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni beneficiază de o primă de inserţie echivalentă cu de trei ori ISR în vigoare la data angajării (în prezent ISR este de 660 lei)", notează instituţia.
Potrivit sursei citate, înregistrarea în evidenţele agenţiei ca persoană în căutarea unui loc de muncă, permite absolvenţilor să acceseze o gamă largă de servicii gratuite, inclusiv: informare şi consiliere profesională; medierea muncii; servicii de formare profesională/cursuri de formare profesională; indemnizaţie de şomaj şi prime (măsuri de stimulare a ocupării).
"Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii. În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor, stabilită prin reglementările normative în vigoare. În cazul elevilor care nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigenţă, dată înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ", se menţionează în comunicat.
Actele necesare pentru înregistrarea absolventului la ALOFM, ca persoană în căutarea unui loc de muncă, sunt: actul de identitate, actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii; curriculum vitae; declaraţie pe proprie răspundere privind starea de sănătate (formular tipizat); acord privind utilizarea datelor cu caracter personal (formular tipizat).