Antena 3 Actualitate Social Accident grav în Mehedinți. Un microbuz plin cu călători a intrat în plin într-un parapet: mai multe victime

Accident grav în Mehedinți. Un microbuz plin cu călători a intrat în plin într-un parapet: mai multe victime

05 Feb 2019   •   08:10
Accident grav în Mehedinți. Un microbuz plin cu călători a intrat în plin într-un parapet: mai multe victime
Sursa foto: foto- captură Antena 3

Un microbuz care avea la bord 16 persoane a fost implicat, marți dimineață, într-un accident rutier în județul Mehedinți. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au suferit răni ușoare și atacuri de panică. 

Accidentul s-a produs după ce șoferul microbuzului care circula de la Motru spre Drobeta Turnu Severin, a pierdut controlul volanului și a intrat cu microbuzul într-un parapet de pe margea DN 67, în zona localităţii Ciovârnăşani. 

„Pentru siguranţa victimelor, la locul evenimentului, au fost mobilizate de urgenţă 8 echipaje medicale, dintre care 7 SAJ şi un SMURD, dar şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi trei echipaje de poliţie. Dintre cele 16 persoane evaluate de echipajele medicale, 11 au necesitat îngrijiri medicale, suferind traumatisme uşoare şi atacuri de panică', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinţi, Ramona Nistor.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
x close