Antena 3 CNN Actualitate Social Anchetă în Poliție după ce un ofițer din Suceava a fost fotografiat alături de un temut interlop

Anchetă în Poliție după ce un ofițer din Suceava a fost fotografiat alături de un temut interlop

Anchetă în Poliție după ce un ofițer din Suceava a fost fotografiat alături de un temut interlop
Sursa foto: Foto: ziardesuceava.ro
04 Oct 2019   •   11:29

După apariţia fotografiei postate de un ofițer de poliție alături de un interlop, IPJ Suceava a început o anchetă internă pentru a vedea care este relaţia ofiţerului de la Serviciul de Investigaţii a Criminalităţii Economice, cu celebrul interlop.

”De urgență, conducerea inspectoratului a solicitat efectuarea de verificări. La această oră, deja cercetarea a fost dispusă. Vrem să vedem cu exactitate cum a fost realiziată acea fotogragie, condițiile în care a fost postată pe rețeaua de socializare, dar și posibilitatea extensiei. Colegul a fost audiat, iar ancheta e în derulare. Dacă din cercetarea disciplinară se va evidenția aspecte de încălcare a codului deontologic, iar dacă din verificările se vor descoperi alte abateri vor fi sesizate organele competente”, a declarat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava, pentru Antena 3.

Dan Negură de la Serviciul de Investigaţii a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţiei Suceava apare, într-o fotografie postată pe Facebook, alături de Adrian Corduneanu zis Beleaua. 

Din imagine pare că cei doi bărbaţi sunt amici. Stau la piscină, pe şezlongurile şi ciocnesc câte o halbă cu bere.

 

×
Subiecte în articol: ancheta Politie
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close