Antena 3 CNN Actualitate Social Atenție, șoferi! Codul Rutier vine cu modificări. Ce ar putea face conducătorii auto

Atenție, șoferi! Codul Rutier vine cu modificări. Ce ar putea face conducătorii auto

Atenție, șoferi! Codul Rutier vine cu modificări. Ce ar putea face conducătorii auto
Sursa foto: Foto: Agerpres.ro
12 Feb 2018   •   16:32

Una dintre modificările din Codul Rutier în noul an ar putea fi depăşirea pe linia continuă. Aceasta este sancţionată în momentul de faţă cu amendă şi suspendarea permisului.

Amenzile pentru depăşire pe linie continuă ar putea dispărea! Deputatul PSD Mihai Weber propune schimbarea codului rutier astfel încât şoferii să poată depăşi pe linie continuă fără să fie sancţionaţi contravenţional. E drept, depăşirea trebuie să îndeplinească nişte criterii pentru ca aceştia să scape de sancţiune, informează cancan.ro.

Mihai Weber, deputat PSD, a depus la Senat un proiect pentru modificarea drastică a Codului Rutier. Politicianul propune ca şoferii care depăşesc pe linia continuă să nu mai primească nicio sancţiune. Asta dacă întrunesc următoarele condiţii: vizibilitatea asupra drumului să fie de cel puţin de 20 de metri, iar lăţimea drumului să fie de minimum şapte metri.

Iniţiativa parlamentarului a venit după ce acesta a susţinut că actualele prevederi mai degrabă încurcă traficul, decât să-l fluidizeze.

Ce prevede concret proiectul de lege? „Prin manevra de depăşire se poate încălca marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, pentru depăşirea obstacolelor de orice natură, oprite, staţionate sau care se deplasează cu viteză foarte mică, doar dacă vizibilitatea asupra drumului este mai mare de 20 de metri, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 metri“, stă scris cu litere de-o şchioapă în unicul articol al proiectului de lege.

La expunerea motivelor, Mihai Weber a scris că un conducător este sancţionat nediferenţiat pentru încălcarea marcajului continuu, fără a fi luate în considerare motivele care au determinat acţiunea. Mai mult, cadrul normativ în vigoare nu îndepărtează natura perturbatoare a obstacolului, ci îngreunează fluiditatea traficului rutier.

×
Subiecte în articol: cod rutier modificari şoferi
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close