Antena 3 CNN Actualitate Social Au reușit să evadeze dintr-o închisoare într-un mod inedit. Ce au făcut 12 deținuți

Au reușit să evadeze dintr-o închisoare într-un mod inedit. Ce au făcut 12 deținuți

Au reușit să evadeze dintr-o închisoare într-un mod inedit. Ce au făcut 12 deținuți
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
01 Aug 2017   •   16:59

Doisprezece bărbați au reușit să evdeze dintr-o închisoare din Alabama într-un mod inedit. Aceștia s-au folosit de un borcan cu unt de arahide. Potrivit CBS, deținuții au scăpat după ce au acoperit numerele care identifica o ușă cu unt de arahide și au convins un paznic, nou angajat al închisorii, să o deschidă.

”Schimbarea numerelor folosind unt de arahide poate părea o nebunie, dar acești oameni sunt vicleni precum o vulpe”, a declarat șeriful James Underwood în cadrul unei conferințe de presă. 

”Angajatul nostru credea că deschide ușa celulei pentru ca un coleg să intre în celulă, dar de fapt a deschis ușa exterioară. Prizonierii de aici sunt foarte răi, planifică tot timpul să ne păcălească, și de data asta au reușit”, a adăugat aceste.

Aproape toți evadații au fost capturați la câteva ore după ce au reușit să fugă, iar șeriful a declarat că speră ca ultimul să fie reținut până la sfârșitul zilei. Fugarii au între 18 și 30 de ani și erau închiși pentru diverse infracțiuni, de la comportament violent și tentativă de crimă la trafic de droguri.

×
Subiecte în articol: evadare deținuti numere paznic inchisoare
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close