Antena 3 CNN Actualitate Social Canapele de piele şi televizoare de ultimă generaţie în canal. Cum a făcut avere "Regele canalelor"

Canapele de piele şi televizoare de ultimă generaţie în canal. Cum a făcut avere "Regele canalelor"

Canapele de piele şi televizoare de ultimă generaţie în canal. Cum a făcut avere "Regele canalelor"
Sursa foto: Foto: VideoNews
09 Aug 2015   •   11:20

Gruparea condusă de Florin Hora, zis "Bruce Lee", acuzat că a înfiinţat o reţea de trafic de droguri, formată din persoane fără adăpost, care stau în canalele din zona Gării de Nord, vindea cu sume cuprinse între 30 şi 65 lei metadonă şi cu până la 90 de lei etnobotanice, potrivit anchetatorilor.

 
Pentru a-i prinde pe membrii grupării lui Bruce Lee au fost folosiţi colaboratori şi investigatori sub acoperire, care erau autorizaţi şi să achiziţioneze de la persoanele suspectate 500 grame heroină, 500 grame etnobotanice şi 500 comprimate metadonă. 
 
Astfel, anchetatorii au reuşit să cumpere în special metadonă şi etnobotanice, atât în anul 2014 cât şi anul acesta, de la Florin Hora, zis Brucee Lee, sau de la apropiaţii acestuia. 
 
Conform sursei citate, reţeaua coordonată de Florin Hora ar fi depozitat în construcţia ridicată fără autorizaţie importante cantităţi de droguri, iar acesta le-a permis mai multor persoane să consume stupefiante în acea locaţie. 
 
Hora ar fi stâns o avere considerabilă, care i-ar fi permis chiar să-şi construiasă o vilă, acesta preferând însă să stea în continuare în canal, pentru a-şi putea coordona oamenii. 
 
În urma percheziţiilor, poliţiştii au stabilit că şi unii dintre membrii grupării conduse de Florin Hora au o situaţie financiară bună, cu toate că locuiesc în canalizarea de la Gara de Nord. 
 
Aceştia şi-au amenajat în canal adevărate locuinţe de lux, cu canapele din piele şi televizoare de ultimă generaţie. Într-o baracă amenajată de oamenii străzii, poliţiştii au descoperit şi o piscină improvizată, iar în canal s-a găsit un seif despre care se bănuieşte că era folosit pentru păstrarea bunurilor de valoare furate. 
 
Florin Hora şi alţi cinci apropiaţi ai acestuia au fost arestaţi, pe 22 iulie, de Tribunalul Bucureşti, dar au contestat decizia. Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia inculpaţilor pe 28 iulie, hotărârea fiind definitivă.
 

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close