Antena 3 CNN Actualitate Social Când va ninge la București. Prognoza meteo pentru următoarele zile

Când va ninge la București. Prognoza meteo pentru următoarele zile

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 08:56 10 Ian 2018 Modificat la 08:56 10 Ian 2018
o_1c3fdbkudusm1u8c62c164b1ggr8.jpg
Foto: Antena3.ro

Vremea se va menține destul de caldă pentru această perioadă și miercuri, dar de la finalul acestei săptămâni putem spune că vine iarna. 

Pentru miercuri, meteorologii au prognozat 5 grade în Capitală, dar de vineri, temperaturile încep să scadă și sunt anunțate ninsori în zona montană. Nici în București nu este exclus să avem zăpadă în week-endul care va urma.

Miercuri
Vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit, în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, dar şi în extremitatea de sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 12 grade, iar cele minime între -2 şi 7 grade, uşor mai scăzute în estul Transilvaniei. Cerul va fi mai mult noros. Vor fi ploi slabe şi burniţă, local, în sud şi în est şi pe arii restrânse în centru. În zonele de munte, iar trecător, în special în partea a doua a intervalului şi în cele de deal, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane înalte, dar temporar şi la cote mai reduse, şi în sud şi est. Mai ales dimineaţă, în zonele joase din vestul teritoriului, vor fi condiţii de ceaţă.

Joi 
Vremea va fi închisă în sudul şi în estul ţării, unde local vor cădea precipitaţii, slabe. În restul teritoriului, înnorările vor fi trecătoare, iar precipitaţiile cu totul izolate. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie, iar la munte şi pe arii restrânse în zonele deluroase, ninsori şi lapoviţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în regiunile sudice şi în zona montană înaltă. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent, cu maxime cuprinse între 3 şi 12 grade şi minime între -3 şi 6 grade.

Citiți și Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza ANM, pe regiuni

Pentru mai multe informații despre starea vremii, accesați meteoplus.antena3.ro.

×
x close