Antena 3 CNN Actualitate Social Ce decizie radicală luase Gheorghe Dincă cu doi ani înainte de a le ucide pe Luiza și Alexandra

Ce decizie radicală luase Gheorghe Dincă cu doi ani înainte de a le ucide pe Luiza și Alexandra

Detalii incredibile despre Gheorghe Dincă ies la iveală în recizitoriul întocmit de procurori. În urmă cu doi ani, înainte de a le ucide pe Luiza și Alexandra, criminalul din Caracal luase decizia de a-și schimba viața radical.

Ce decizie radicală luase Gheorghe Dincă cu doi ani înainte de a le ucide pe Luiza și Alexandra
Sursa foto: foto: captura Antena 3
17 Ian 2020   •   17:00

Potrivit rechizitoriului, Gheorghe Dincă a vrut să își refacă viața în ultimii doi ani și era interesat să își găsească o nouă jumătate, o femeie de vârstă apropiată cu el.

În plus, intenționa să-și vândă casa și să-și achiziționeze un teren pentru construirea unei alte case. 

„În ultimii doi ani, respectiv 2017-2019, inculpatul DINCĂ GHEORGHE a început să își materializeze dorința de a schimba acest mod de existență și a luat hotărârea să vândă casa și să se stabilească în altă zonă a țării, devenind din ce în ce mai interesat de ideea găsirii unei femei de vârstă apropiată cu care să își refacă viața, departe de Caracal.

În materializarea acestui demers, în luna octombrie 2017, inculpatul și-a achiziționat (fără a încunoștiința și ceilalți membri ai familiei), autoturismul marca RENAULT MEGANE, a postat anunț de vânzare a casei, și-a achiziționat un laptop pe care a efectuat căutări privind vânzarea de terenuri, construcția de case simple și bordeie, a apelat la o firmă specializată pentru confecționarea unor anunțuri matrimoniale - de tip flyer -pe care le-a postat în deplasările sale prin țară, în vederea găsirii persoanei potrivite”, se arată în rechizitoriu. 

×
Subiecte în articol: Gheorghe Dincă
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close