Pericardita este o inflamaţie a pericardului, care este un înveliș subțire, format din două membrane: una externă fibroasă, pericardul pariental și alta internă, pericardul visceral– care acoperă inima. Aceste doua membrane delimitează cavitatea pericardică în care se găsește o cantitate de lichid pericardic de aproximativ, 30 – 50 ml, care are o compoziție de electroliți similară sângelui, dar cu mai puține proteine.
Pericardita se poate trata, dar este esențial de stabilit forma clinică (acută sau cronică), cauza pericarditei și consecințele anatomice și hemodinamice ale inflamației pericardice.
Pericardita reprezinta inflamatia pericardului (sac fibro-seros care inveleste inima), adeseori cu acumulare de lichid. Prezenta de lichid in cantitate mare poate conduce chiar la sindromul de tamponada cardiaca.
Diagnosticul se bazeaza pe prezenta constatarilor clinice si ECG tipice. Pentru identificarea modificarilor sunt necesare uneori trasee ECG seriate.
La examenul fizic se percepe frecatura pericardica - un zgomot de tonalitate inalta sau joasa, suprapus peste zgomotele cardiace, se aude bine “sub ureche”, cu bolnavul in apnee.
Probele biologice pot arata sindrom inflamator nespecific: VSH si fibrinogen crescute, proteina C crescuta, leucocitoza. Se pot evidentia anticorpi specifici pentru agentul etiologic in formele infectioase.
Care sunt cauzele care determină apariția pericarditei?
1) cauze infecțioase:
- virale;
- bacteriene;
- fungice;
- parazitare;
- tuberculoase.
Cele mai frecvente sunt: infecțile cu virusuri (adenovirusurile; coxackie; echovirusuri). Pericarditele virale sunt precedate sau însoțite de episoade febrile.
2) cauze neinfecțioase:
- post-infarct miocardic acut;
- în cadrul unor patologii neoplazice;
- în disecția de aortă (se acumulează sânge în cavitatea pericardică = hemopericard);
- în tuberculoză;
- în insuficiența renală (uremie);
- în traumatisme sau intervenții chirurgicale la nivelul toracelui;
- în tratament de lungă durată cu: tuberculostatice (Hidrazida), citostatice (Doxorubicina);
- în boli autoimune: lupus eritematos sistemic, artrita reumatoidă;
- în cadrul unui mixedem (hipotiroidism decompensat, în stadiu avansat);
- postiradiere toracică.
3) Cauze idiopatice– nu au o cauză bine cunoscută.
Pericardita acută (PA)
În pericardita acută este vorba de inflamația pericardului cu sau fără revărsat lichidian (pericardita exsudativă sau fibrinoasă). Prezența de lichid în cantitate mare poate conduce chiar la sindromul de tamponadă cardiacă cu insuficiență cardiacă acută.
Care sunt simptomele?
Pericardita uscată (fibrinoasă) și cea lichidiană (exsudativă) evoluează succesiv.
Pericardita uscată (lichidul pericardic nu depășește 50 ml) are tablou clinic variabil, frecvent trecând neobservată, mascată de boala de bază. Urmatoarele semne și simptome se pot observa:
dispnee;
durere precordială: intensă, ascuțită, în mijlocul pieptului, se intensifică la inspir profund;
febră sau subfebrilitate;
uneori frisoane;
tuse iritativă care exarcebează durerea;
la examenul fizic se percepe: frecatura pericardică (zgomot de tonalitate joasă suprapus peste zgomotele cardiace). Odată cu apariţia lichidului dispare frecătura pericardică.
