x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Ce se întâmplă cu titlurile de călătorie existente ale Metrorex şi RATB, după implementarea tichetului unic

de 07 Dec 2017   •   11:54
Ce se întâmplă cu titlurile de călătorie existente ale Metrorex şi RATB, după implementarea tichetului unic 16
Foto: Antena3.ro

Titlurile de călătorie existente ale Metrorex şi RATB vor rămâne valabile şi după implementarea tichetului unic, precizează reprezentanţii companiei de transport cu metroul.

Potrivit acestora, costul biletului unic este alcătuit din costul biletului RATB, în valoare de 1,30 lei, costul biletului Metrorex în valoare de 2,50 lei, la care se adaugă costul cardului şi cheltuielile cu mentenanţa.

"Biletul unic Metrorex - RATB reprezintă o facilitate pentru călătorii care utilizează mai mult de două mijloace de transport ale celor doi operatori", se menţionează în comunicat.

De asemenea, reprezentanţii Metrorex subliniază că pe site-ul Ministerului Transporturilor a fost postat în data de 29 noiembrie, în consultare publică, proiectul de Ordin al Ministrului Transporturilor privind introducerea în oferta tarifară a Metrorex a titlurilor comune de călătorie cu RATB.

De altfel, Ministerul Transporturilor organizează, joi, la solicitarea societăţii civile, şedinţa publică de dezbatere a proiectului de Ordin al ministrului de resort privind introducerea în oferta tarifară a Metrorex a titlurilor comune de călătorie cu metroul şi RATB.

Potrivit organizatorilor, pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse: prezentarea proiectului de act normativ şi discutarea observaţiilor şi propunerilor referitoare la acest proiect.

Conform proiectului, Metrorex va introduce în circulaţie biletul unic 60 minute, în valoare de 5 lei, şi biletul cu 10 călătorii de câte 60 minute pentru fiecare călătorie valabile pe liniile urbane RATB şi Metrorex, al cărui preţ va fi de 34 de lei. De asemenea, va fi disponibil şi abonamentul de o zi valabil pe liniile urbane RATB şi Metrorex, care va fi pus în vânzare la preţul de 17 lei, se arată în proiect.

Biletele unice vor putea fi încărcate pe suport contactless ultralight şi validate, atât la porţile de acces din staţiile de metrou, cât şi la validatoarele din mijloacele de transport de suprafaţă.

Implementarea noilor titluri de călătorie a fost agreată prin Acordul de principiu privind oferta tarifară integrată pentru sistemul de transport public din municipiul Bucureşti semnat de către primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi de ministrul Transporturilor, Felix Stroe, în data de 29 noiembrie 2017.

Sursă: Agerpres
sati