Antena 3 CNN Actualitate Social CFR Călători lansează azi programul estival Trenurile Soarelui. De câte trenuri vor beneficia călătorii

CFR Călători lansează azi programul estival Trenurile Soarelui. De câte trenuri vor beneficia călătorii

o_1bi5nsac2bua1u0j5c71ibq17t38.jpg
09 Iun 2017   •   09:15

CFR Călători lansează vineri programul estival Trenurile Soarelui, în cadrul căruia peste 40 de trenuri vor asigura legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării, până la data de 10 septembrie 2017.

Zilnic, din Bucureşti spre Constanţa vor pleca 20 de trenuri, 11 dintre ele având destinaţia Mangalia şi cu opriri în toate staţiunile de pe litoral.

Reprezentanţii CFR spun că biletele de tren sunt accesibile tuturor prin gama variata de reduceri disponibile.

"O călătorie Bucureşti - Constanţa, fără reduceri, este 59,6 lei la tren IR. Dacă se achiziţionează un bilet dus-întors călătorul beneficiază de 10% reducere, iar dacă biletul este achiziţionat online se mai adaugă o reducere de 5%. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor cu cel puţin 21 de zile în avans reducerea este de 25% din tariful de transport. Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 30% dacă achiziţionarea se face online", potrivit CFR Călători.

Trenurile Litoral, care circulă cu viteză sporită fără opriri intermediare între Bucureşti Nord - Constanţa şi retur, ajung la destinaţie în aproximativ două ore. Durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio, pe ruta Bucureşti - Constanţa, este în medie de circa 2 ore şi 20 minute.

Totodată, pentru a facilita accesul turiştilor în Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta Bucureşti Nord - Tulcea oraş şi retur.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: CFR Calatori calatori statiuni
Citește mai multe din Social
» Vezi toate știrile din Social
Cele mai noi știri
Parteneri
x close