Antena 3 CNN Actualitate Social Clipe de groază pentru o româncă, care a fost exploatată în Italia: Locuiam în depozitul firmei, într-o magazie fără paviment și cu găuri în ea

Clipe de groază pentru o româncă, care a fost exploatată în Italia: Locuiam în depozitul firmei, într-o magazie fără paviment și cu găuri în ea

Clipe de groază pentru o româncă, care a fost exploatată în Italia: Locuiam în depozitul firmei, într-o magazie fără paviment și cu găuri în ea
30 Noi 2018   •   10:40

O româncă plecată în străinătate, pentru un trai mai bun, a trăit un coșmar, după ce a fost exploatată în Italia. Ada a locuit împreună cu fetița ei de numai doi ani și de soț într-un bordei construit abuziv între serele patronului italian.

Femeia a mărturisit că a acceptat să lucreze „pe doi bani” pentru că trebuia să îi dea de mâncare fiicei sale.

Nu mai puțin de 66 de muncitori exploatați și plătiți cu sume modice pentru munca depusă au fost descoperiți în urma unui raid realizat de polițiști în provincia italiană Ragusa.

Printre cei transformați în sclavi s-a numărat și o româncă, împreună cu soțul ei. „Dacă aș fi știut că asta e viața în Italia, nu aș fi venit. Vă jur pe tot ce am”, le-a mărturisit Ada, o tânără româncă, jurnaliștilor de la cotidianul italian La Repubblica, citați de libertatea.ro.

Ada a povestit că tot ce are de preț este zâmbetul fetiței sale de doi ani. Copila, împreună cu părinții ei, a locuit într-un bordei în localitatea Vittoria Casa era de fapt o magazie ridicată ilegal între serele patronului italian. Întreaga familie locuia într-o cameră în care dormea, gătea și mânca.

„Eram plătită cu 3 euro pe oră, niciun cent mai mult, niciun cent mai puțin. Atât cât ajungea ca să supraviețuim. Eram săracă atunci când am ajuns în Sicilia, acum 10 ani, dar nici acum nu mi-e mai bine. Până să vină poliția locuiam în depozitul firmei, într-o magazie fără paviment și cu găuri în ea. Seara era un frig… „, a povestit românca, în timp ce-și mângăia fiica.

×
Subiecte în articol: exploatare depozit firma
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close