Antena 3 CNN Actualitate Social Cum a fost surprins președintele Iohannis, în Constanța

Cum a fost surprins președintele Iohannis, în Constanța

Cum a fost surprins președintele Iohannis, în Constanța
Sursa foto: Foto: ziuaconstanta.ro
17 Aug 2018   •   15:40

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în această perioadă pe litoral, s-a plimbat cu bicicleta joi seara prin judeţul Constanţa, iar la un moment dat s-a întâlnit cu primarul localităţii Negru Vodă cu care a stat de vorbă câteva minute şi alături de care s-a fotografiat.

„Joi seara, în jurul 20, domnul preşedinte Klaus Iohannis era pe DN38 şi venea pe bicicletă dinspre Constanţa spre Negru Vodă. Eu mergeam spre Constanţa, l-am văzut, apoi am întors şi domnul preşedinte se oprise chiar la intrarea în Negru Vodă. M-am dus la domnia sa, m-am recomandat, am spus că sunt primarul localităţii şi l-am întrebat dacă putem vorbi şi dacă putem face câteva fotografii. Domnul preşedinte a fost de acord”, a povestit primarul Petre Urziceanu, care este membru PNL, potrivit news.ro.

Şeful statului a participat miercuri la manifestările prilejuite de Ziua Marinei, la Constanţa, şi cel mai probabil a mai rămas câteva zile pe litoral.

 

×
Subiecte în articol: Iohannis Klaus Iohannis
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close