Antena 3 CNN Actualitate Social Cum a învins cancerul dr. Monica Pop. ”Sfătuiesc pe toată lumea să facă așa cum am făcut eu”

Cum a învins cancerul dr. Monica Pop. ”Sfătuiesc pe toată lumea să facă așa cum am făcut eu”

Cum a învins cancerul dr. Monica Pop. ”Sfătuiesc pe toată lumea să facă așa cum am făcut eu”
de M.Z.    |    06 Iul 2017   •   20:58

Medicul oftalmolog Monica Pop, care a ieșit învingătoare în lupta cu cancerul, a vorbit despre perioada în care a fost grav bolnavă și le-a dat un sfat tuturor celor care suferă de această maladie, potrivit doctorulzilei.ro.

„Și când nu îmi era foarte bine, eu spuneam că sunt foarte bine. Pentru că mi-am creat un mod de gândire, de viață, așa am învins. Nu am stat acasă nicio zi. A doua zi după externare, după intervențiile chirurgicale, m-am dus la serviciu. Am condus eu, așa cum am putut. Colegul care m-a operat mi-a zis să stau acasă două luni. Am zis: «bine, bine, stai tu, dacă vrei!».

Sfătuiesc pe toată lumea să facă așa cum am făcut eu, dacă se poate, fizic. Decât să stai acasă și să te gândești… Nu e bine! Eu nu am stat în concediu, nici nu vreau să aud de așa ceva. Nu stai acasă și aștepți să mori! (...) Când afli o astfel de veste, ești dezarmat. Trebuie să te gândești: ai de ales? Nu ai de ales! Asta e! Faci tratament și gata!”, a povestit medicul Monica Pop, managerul Spitalului de Urgențe Oftalmologice din Capitală.
 

×
Subiecte în articol: cancer Monica Pop
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close