Antena 3 CNN Actualitate Social Cum este afectată România de schimbările climatice

Cum este afectată România de schimbările climatice

Cum este afectată România de schimbările climatice
Sursa foto: Foto: Captură video/youtube.com
18 Oct 2017   •   16:19

Directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a declarat că scenariile climatice indică o diminuare a cantităților de precipitații în viitor, în medie cu 15-20%, în lunile de vară, iar zonele cel mai afectate de secetă vor fi Sudul, Sud-Estul, Estul, Vestul României, dar și Câmpia Transilvaniei.

„În condițiile în care scenariile vor indica o diminuare a cantităților de precipitații mai ales în lunile de vară, în medie cu 15-20%, așa cum arată scenariile climatice viitoare, este posibil ca în acele zone pe care astăzi le cunoaștem ca fiind cele mai vulnerabile la fenomenul de secetă, respectiv Sudul, Sud-Estul, Estul și Vestul României, dar și Câmpia Transilvaniei este posibil să înregistreze temperaturi mai scăzute, iar lunile de vară să fie din ce în ce mai călduroase în viitor și din ce în ce mai secetoase. De aceea adaptarea, cel puțin pentru agricultură — pentru că primul impact de creștere a temperaturii aerului sau reducerea precipitațiilor în lunile de vară, considerate luni critice — să determine adaptarea tehnologiilor la ceea ce înseamnă schimbarea climei în viitor”, a arătat Elena Mateescu.

Directorul ANM a arătat că se vorbește despre perioade în care calendarul lucrărilor agricole să fie decalat pentru perioade mai timpurii sau mai târzii, în funcție de rezerva de apă din sol, dar și despre adoptarea unor soiuri sau hibrizi care să reziste la temperaturi mai ridicate și la secetă.

„Vorbim de lucrări ale solului care să se bazeze pe un număr mic de treceri și cu pe lucrări în adâncime, care să determine pierderea apei din sol, în condiția în care conservarea apei rămâne o prioritate pe fondul secetei prelungite', a arătat directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: România seceta schimbari climatice
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close