Antena 3 CNN Actualitate Social Cum lovesc instituțiile de forță în oamenii de afaceri

Cum lovesc instituțiile de forță în oamenii de afaceri

Cum lovesc instituțiile de forță în oamenii de afaceri
07 Iun 2017   •   16:57

Alessandra Stoicescu a vorbit în emisiunea „100 de minute”, de la Antena 3, despre capitalul românesc care este în continuă mişcare. Acesta activează în diverse sectoare ale industriei şi prin dezvoltare continuă, susţine sute de mii de locuri de muncă şi contribuie la creşterea economică a României.

Asta deşi, de multe ori, oamenii de afaceri autohtoni se lovesc de bariere puse chiar de statul român, care, spun aceştia, nu vine cu măsuri aplicate pentru susţinerea mediului privat naţional. Despre greutăţile, nemulţuirile, dar şi poveştile de succes sută la sută româneşti s-a discutat la cea de-a doua eduţie a Forumului Intact Media dedicat Capitalului Românesc, care i-a adus faţă în faţă pe reprezetanţii oamenilor de afaceri români şi pe cei ai Guvernului, în frunte cu premierul Sorin Grindeanu. 

Problemele de care se lovesc antreprenorii sunt însă unele care durează deja de zeci de ani şi la care, până acum, nici un guvern nu a avut soluţie. Lipsa de predictibilitatea şi stabilitate legislativă, precum şi o aparentă inegalitate de şanse în raport cu investitorii străni sunt doar câteva.

În afara ţării vor să ajungă şi marile firme româneşti, care sunt competitive pe piaţa europeană, dar care nici în acest demers nu găsesc susţinere din partea statului. Asta în condiţiile în care multinaţionalele sunt primite cu braţele deschise pe piaţa românească.

Brandurile naţionale de valoare rămân coloana economiei româneşti şi vor trebui promovate şi sprijinite prin pârghii legislative şi mai ales fiscale, s-a punctat în concluzia celei de-a doua ediţii a Forumului Capitalului Românesc organizat de Intact Media Group. 

„Schemele de ajutor de stat sunt disponibile pentru absolut toți investitorii, îndiferent de sursa capitalului. Este foarte important să stabilim de la început că nu există un antagonism între capitalul străin și capitalul românesc. În ceea ce privește companiile din zona capitalului românesc, cred că trebuie să preia niște bune practici europene, să își însușească mai bine dimenisiunea de internaționalizare. Sunt încă multe lucruri de învățat și de la capitalul străin”, a declarat Alexandru Petrescu, ministrul Mediului de Afaceri.

Cum lovesc instituțiile de forță în oamenii de afaceri

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close