Antena 3 CNN Actualitate Social Cum va fi vremea în zilele următoare. Anunțul făcut de meteorologi

Cum va fi vremea în zilele următoare. Anunțul făcut de meteorologi

Cum va fi vremea în zilele următoare. Anunțul făcut de meteorologi
24 Apr 2017   •   14:12

Ultima săptămână din aprilie va aduce, în prima parte, o vreme caldă cu valori termice de până la 23 de grade Celsius în majoritatea regiunilor, însă spre finalul lunii şi în prima zi din mai, regimul termic va deveni instabil, cu scăderi importante ale temperaturilor, dar şi cu precipitaţii consistente pe arii extinse, în special în zilele de 28 şi 29 aprilie, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 24 aprilie - 7 mai 2017, publicată luni.

În Banat, vremea se va încălzi în intervalul 24 - 27 aprilie, când, în medie, temperaturile maxime vor creşte de la 14 la 24 de grade, iar cele minime de la unu la 10 grade Celsius. În perioada 28 aprilie - 1 mai se estimează o vreme răcoroasă, cu medii ale maximelor diurne în jurul a 16 grade şi minime nocturne între 4 şi 7 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, treptat regimul termic se va încadra celui specific începutului de mai, aşa încât, în medie, maximele se vor situa între 18 şi 22 de grade, iar minimele, între 7 şi 10 grade. Începând cu 27 aprilie, probabilitatea de apariţie a ploilor, mai ales averse, va fi ridicată. Local, îndeosebi pe 28 şi 29 aprilie, cantităţile de apă pot fi mai însemnate.

În Crişana, în intervalul 24 - 27 aprilie, vremea se va încălzi, astfel că, în medie, temperaturile maxime vor creşte de la 13 la 24 de grade, iar cele minime de la 0 la 10 grade. Perioada 28 aprilie - 1 mai va fi răcoroasă, cu medii ale maximelor diurne în jurul a 15 grade şi minime nocturne între 3 şi 6 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, regimul termic se va încadra celui specific începutului de mai, iar în medie maximele se vor situa între 18 şi 21 de grade, în timp ce minimele vor oscila între 6 şi 9 grade. Începând din 27 aprilie, probabilitatea de apariţie zilnică a ploilor, mai ales averse, va fi ridicată. Îndeosebi pe 28 şi 29 aprilie, local cantităţile de apă vor fi mai însemnate.

În Transilvania, în primele patru zile ale intervalului analizat, vremea se va încălzi. În medie, temperaturile maxime vor ajunge la 23 de grade, iar cele minime până la la -2 grade, favorizând formarea brumei, la 7 - 8 grade. Perioada 28 aprilie - 1 mai va fi răcoroasă, cu medii ale maximelor diurne ce vor scădea spre 13 - 14 grade şi minime nocturne între 3 şi 5 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, regimul termic se va încadra celui specific începutului de mai, aşa încât, în medie, maximele se vor situa între 18 şi 21 de grade, iar minimele, între 4 şi 7 grade. După data de 27 aprilie, probabilitatea de apariţie a ploilor, mai ales averse, va fi mai ridicată în special pe 28 şi 29 aprilie, când local şi cantităţile de apă vor fi însemnate.

În Maramureş, vremea se va încălzi semnificativ în intervalul 24 - 27 aprilie, când media maximelor termice va creşte de la 11 la 23 de grade. În perioada 28 aprilie - 1 mai, valorile temperaturii maxime vor marca o scădere şi vor oscila, în medie, între 14 şi 18 grade. Ulterior, regimul termic diurn va fi apropiat de cel normal pentru începutul lunii mai, cu medii ale maximelor între 18 şi 21 de grade. Temperaturile nocturne vor fi scăzute în primele două nopţi, caracterizate prin medii regionale în jurul a zero grade, favorizând producerea brumei, iar începând cu 26 aprilie şi până pe 7 mai, aceste medii se vor încadra între 4 şi 8 grade, valori apropiate de cele specifice perioadei din an. Începând cu 27 aprilie, ploile, mai ales averse, vor fi posibile aproape în fiecare zi, dar pe 28 şi 29 aprilie ele vor fi pe arii extinse şi local mai importante cantitativ.

În Moldova, procesul de încălzire a vremii va fi important în intervalul 24 - 28 aprilie, când media maximelor termice va creşte de la 11 la 22 de grade. În perioada 29 aprilie - 1 mai, valorile temperaturii maxime vor marca o scădere şi vor oscila, în medie, între 15 şi 18 grade Celsius. Ulterior, regimul termic diurn va fi apropiat de cel caracteristic începutului de mai, cu medii ale maximelor între 17 şi 21 de grade. Temperaturile nocturne vor fi scăzute în primele două nopţi, caracterizate prin medii regionale între zero şi două grade Celsius, iar începând cu 26 aprilie şi până pe 7 mai, acestea se vor înscrie în ecartul normal perioadei, de la 6 la 9 grade. După data de 27 aprilie vor fi condiţii de ploi, mai ales averse, aproape în fiecare zi, iar cele pe arii mai extinse şi izolat importante cantitativ sunt de aşteptat pe 28 şi 29 aprilie.

În Dobrogea, până în data de 28 aprilie, media temperaturilor maxime va creşte de la 13 la 17 grade, iar între 29 aprilie şi 1 mai va scădea uşor, ajungând la 15 - 16 grade. Temperaturile minime vor fi, de asemenea, în creştere în prima săptămână, de la 4 până la 7 - 8 grade. În perioada 2 - 7 mai, temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 16 şi 19 grade, iar media temperaturilor minime va ajunge să atingă 9 - 11 grade, în timpul celor mai calde nopţi. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată începând cu data de 29 aprilie, astfel încât în unele zile vor fi mai ales averse, în general slabe cantitativ, dar vor fi posibile şi descărcări electrice.

În Muntenia, între 24 şi 28 aprilie, procesul de încălzire a vremii va fi semnificativ, media temperaturilor maxime urmând să ajungă la 23 de grade Celsius, iar cea a minimelor până la 7 - 8 grade. Între 29 aprilie şi 1 mai, maximele vor scădea, însă, spre 17 - 18 grade. În perioada 2 - 7 mai, temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 18 şi 21 de grade, valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar media temperaturilor minime va ajunge să atingă 9 - 10 grade, în timpul celor mai calde nopţi. După data de 27 aprilie vor fi condiţii de ploi, mai ales averse, aproape în fiecare zi, dar cele pe arii mai extinse şi izolat importante cantitativ au probabilitatea mai mare de realizare pe 28 şi 29 aprilie, când vor fi posibile şi descărcări electrice.

În Oltenia, între 24 şi 27 aprilie, procesul de încălzire a vremii va conduce la creşterea mediei regionale a temperaturilor maxime de la 15 la 23 de grade. Între 28 aprilie şi 1 mai aceasta va scădea spre 16 - 17 grade Celsius. În prima săptămână, temperaturile minime vor fi, de asemenea, în creştere, de la unu - două grade Celsius, favorizând bruma pe 24 şi 25 aprilie, până la 8 - 9 grade. În perioada 2 - 7 mai, temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 19 şi 22 de grade, valori apropiate de cele normale pentru această perioada, iar media temperaturilor minime se va situa între 7 şi 10 grade. După data de 27 aprilie vor fi condiţii de ploi, mai ales averse, aproape în fiecare zi, dar cele pe arii mai extinse şi izolat importante cantitativ sunt de aşteptat pe 28 şi 29 aprilie, când vor fi posibile şi descărcările electrice.

La munte, procesul de încălzire a vremii va fi important în intervalul 24 - 27 aprilie, când media maximelor termice va creşte de la 2 la 12 de grade. În perioada 28 aprilie - 1 mai, valorile temperaturii maxime vor marca o scădere şi vor oscila, în medie, între 6 şi 9 grade. După 1 mai, regimul termic diurn va fi apropiat de cel caracteristic începutului de lunii respective, cu medii ale maximelor între 7 şi 11 grade. Temperaturile nocturne vor fi scăzute îndeosebi în primele două nopţi, caracterizate prin medii cuprinse între -6 şi -4 grade, dar, începând cu 26 aprilie şi până pe 7 mai, aceleaşi medii se vor înscrie în ecartul normal în această perioadă, de la -1 la 4 grade. În special după data de 27 aprilie vor fi aproape zilnic condiţii de precipitaţii, predominant ploi la altitudini sub 1.500 de metri, pe arii extinse şi izolat importante cantitativ pe 28 şi 29 aprilie.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: vremea meteo timpul probabil
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close