Antena 3 CNN Actualitate Social Decizie șocantă în instanță! Sentințe mai blânde pentru stăpânii de sclavi de la Berevoiești

Decizie șocantă în instanță! Sentințe mai blânde pentru stăpânii de sclavi de la Berevoiești

Decizie șocantă în instanță! Sentințe mai blânde pentru stăpânii de sclavi de la Berevoiești
06 Iun 2018   •   19:23

Decizie șoc în cazul stăpânilor de sclavi de la Berevoiești. Tot ce au primit în primă instanță a fost demontat, iar magistrații Curții de Apel Pitești au hotârât ca fiecare dintre cei șapte inculpați să stea la închisoare, unii chiar și cu doi ani mai puțin.

Polițiștii care i-au săltat au făcut-o pe ascuns, departe de ochii presei. Toate informațiile furnizate jurnaliștilor au fost că acțiunea este una secretă.

Cazul grupării de la Berevoiești a șocat o lume întreagă. La descinderile de atunci, polițiștii au găsit un tânăr legat cu lanțuri. Era ținut așa să nu poată fugi și ca pedeapsă că nu își îndeplinise sarcinile din gospodăriile familiilor de romi care se credeau stăpânii lor.

Familia Grancea, cea mai violentă dintre cei implicați, a fost trimisă toată la închisoare. Imaginile nu i-au îngrozit și pe judecători care au decis să le scadă pedepsele. Liderul familiei a obținut o reducere de doi ani din pedeapsa de 10 ani și 6 luni. Cei doi fii vor sta mai puțin după gratii cu 4 ani și 4 luni, soția și nora cu 1 an și 2 luni.

Un alt inculpat a reușit și el să îi convingă pe magistrați să nu îl lase la închisoare timp de 13 ani, ci doar 8 ani și 8 luni, iar unei femei acuzată că a bătut unul dintre tineri i-au redus pedeapsa cu 8 luni.

Deși s-a vorbit despre polițiști implicați, dar și despre autorități locale, nicio persoană cu vreo funcție nu a fost cercetată și, evident, nici atât condamnată.
Reamintim că zeci de oameni, zeci de copii au fost sechestraţi, torturaţi, abuzaţi şi munciţi până la epuizare pentru a produce bani pentru şase clanuri de romi din Berevoiești, județul Argeș.

În unele cazuri, victimele au fost răpite din locuri publice sau chiar din propriile locuințe. Stăpânii îi puneau să măture în curte, să spele rufe, să dea de mâncare la animale şi să taie lemne din pădure. Cine nu se supunea, era bătuți cu pumnii, picioarele şi chiar biciul.

Oamenii dormeau sub cerul liber sau legaţi cu lanţuri în grajd, ca animalele.

Revedeți ancheta În Premieră despre cazul Berevoiești.

 

×
Subiecte în articol: instanta
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close