Antena 3 Actualitate Social Demisiile din PSD ar putea duce la pierderea majorităţii coaliţiei la Camera Deputaţilor

Demisiile din PSD ar putea duce la pierderea majorităţii coaliţiei la Camera Deputaţilor

04 Feb 2019   •   13:09
Demisiile din PSD ar putea duce la pierderea majorităţii coaliţiei la Camera Deputaţilor

Demisiile în lanţ din PSD de săptămâna trecută ar putea avea ca efect pierderea majorităţii PSD-ALDE la Camera Deputaţilor, în contextul în care cele două grupuri au în prezent 161 de aleşi, iar cvorumul trebuie asigurat de 165 deputaţi, iar legile organice trec cu majoritate plus unu din voturi.

PSD a avut 147 de deputaţi, însă după demisia mai multor social-democraţi din partid, grupul PSD la Camera Deputaţilor a rămas cu 142 de aleşi. Grupul ALDE este format din 19 deputaţi, deci în total PSD şi ALDE au acum 161 deputaţi.

Pentru adoptarea legilor organice este nevoie de o majoritate de jumătate plus unu la Camera Deputaţilor, iar pentru asigurarea cvorumului la votul final trebuie să fie prezenţi minimum 165 deputaţi.

De asemenea, moţiunea simplă poate fi iniţiată de cel puţin 50 deputaţi şi este aprobată cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, potrivit regulamentului Camerei Deputaţilor.

Conform procedurii parlamentare, o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Pentru ca o moţiune de cenzură să fie adoptată este nevoie de 233 de voturi. Numărul total de parlamentari, în prezent este de 465.

Astfel, coaliţia PSD-ALDE ar putea depinde de voturile deputaţilor UDMR, ale minorităţilor şi ale celor neafiliaţi pentru a putea trece legi importante, cu ar fi proiectul bugetului pentru 2019, o prioritate a coaliţiei la început de sesiune parlamentară. În grupul deputaţilor UDMR sunt 21 de aleşi, iar deputaţi neafiliaţi sunt 18.

La Senat, PSD-ALDE întruneşte majoritatea parlamentară, cele două grupuri având împreună 81 de senatori. Grupul senatorilor PSD are 69 de membri, iar cel al ALDE are 12 membri. Pentru a asigura majoritatea este nevoie de 69 de senatori.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
x close