Antena 3 CNN Actualitate Social Dezvăluiri inedite despre românul suspectat de terorism. Ce spun apropiații lui

Dezvăluiri inedite despre românul suspectat de terorism. Ce spun apropiații lui

Dezvăluiri inedite despre românul suspectat de terorism. Ce spun apropiații lui
Sursa foto: Foto: Antena 3
29 Iun 2017   •   15:56

Cei care îl cunosc pe bărbatul din Argeş, suspect de terorism, spun că acesta s-a convertit la Islam pentru a face rost de bani.

 Unul dintre colegii de serviciu ai tânărului din Muşăteşti, judeţul Argeş, suspect de terorism, a declarat, joi, presei, că bărbatul "e un musulman pârât", care consumă alcool şi a fost de mai multe ori închis, în Spania, în Franţa şi în România.

„Îl ştiu de băiat bun, calm. Lucrăm împreună de un an şi ceva. Se mai certa când se îmbăta, vorbea mult şi prost. Era musulman pârât el. Se dădea la lume ca să poată să câştige nişte bani, să îşi facă prieteni musulmani, îi păcălea pe ăia că e amărât, că e şi el musulman, că s-a dat la religia lor şi ameninţa pe aici că e musulman, dar el nu are nicio treabă, e amărât, e vai de capul lui. Se mai îmbăta, mai făcea scandal, îşi mai lua bătaie. Dacă îi pui bomba în mână nu o ţine”, a spus colegul suspectului de terorism.

Mama suspectului a declarat, la rândul său, că ştie că fiul ei a trecut la o altă religie, dar că în România nu se ducea la biserică.

„Astăzi (joi - n.r.) băiatul a plecat la muncă şi când a venit înapoi a venit cu nişte persoane care au făcut o percheziţie aici în casă. Au găsit nişte cărţi de rugăciune, pe care se ruga el, un costum pe care îl avea. Avea un costum de rugăciune. (...) Ştiam că s-a făcut musulman. Nu aveam eu nicio problemă”, a spus femeia.

Timp de opt ani a fost muncitor în Franța, iar în 2002 s-a convertit. Bărbatul în vârstă de 39 de ani riscă până la 15 ani de închisoare cu executare.

 

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: islam roman terorism
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close